MKB Romexterra Fond de Pensii se retrage de pe piata pensiilor private obligatorii

10 mai 2008

Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP) a început procedura de retragere a autorizaţiei de administrare a MKB Romexterra Fond de Pensii, întrucât compania a solicitat să iasă de pe piaţa pensiilor private obligatorii, a anunţat, vineri, autoritatea de reglementare. MKB Romexterra Fond de Pensii administrează fondul de pensii Fiducia, cu 1.884 de participanţi.
           

Conform procedurii, participanţii vor fi repartizaţi de către CSSPP, în mod egal, la celelalte 15 fonduri de pensii administrate privat rămase pe piaţă. Ulterior acestei repartizări, în termen de 90 de zile participanţii se pot transfera la oricare alt fond de pensii fără plata unor penalităţi.
           

Procedura de retragere a autorizaţiei aplicată în cazul MKB este aplicabilă oricărui administrator, înainte de începerea colectării contribuţiilor participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, se arată într-un comunicat al CSSPP.
           

Compania va trebui să informeze participanţii la fondul de pensii aflat în administrarea sa cu privire la modificările survenite, la etapele procedurale şi la toate drepturile de care pot beneficia. Până în prezent, alte două companii, respectiv Marfin şi Zepter, au ales să se retragă de pe piaţă înainte de începerea etapei de colectare a contribuţiilor participanţilor. Cei 3.727 de participanţi la fondurile celor trei administratori reprezintă doar 0,09% din numărul total de 4,15 milioane de aderenţi la pilonul pensiilor administrate privat. Procedura aplicabilă în cazul retragerii autorizaţiei de administrare a companiilor ale căror fonduri de pensii nu deţin active are drept scop principal protejarea intereselor participanţilor în sistemul pensiilor administrate privat, se mai spune în comunicat.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro