Ministrul Educației, Daniel David, a declarat, duminică, că „școala este în primul rând a copiilor, așa că îi așteptăm luni, împreună cu părinții”. În schimb, una dintre principalele organizații sindicale din învățământ a transmis un comunicat în care vorbește despre o deschidere a anului școlar „cu proteste, săli de clasă goale, incertitudini, tăieri mascate de salarii și sacrificarea educației copiilor din România”.
Ministrul Educației: ″Îi așteptăm luni pe copii la școală″. Principalul sindicat: ″Proteste, săli de clasă goale, incertitudini″

