Milionarii americani traiesc din ajutoare de somaj

3 octombrie 2012

Peste 2400 de persoane care au primit ajutoare de somaj in 2009 locuiau in proprietati de lux si aveau venituri anuale de peste un milion USD. Aceste date au fost prezentate de catre o comisie de cercetare din cadrul Congresului american. Raportul vine in contextul in care 1,1 milioane de persoane si-au terminat perioada maxima de somaj in timpul celui de-al doilea trimestru din 2012, iar alti 4,6 milioane au depus cereri pentru ajutoare de somaj.

Legiuitorii americani se gandesc la o varianta prin care sa elimine ajutoarele de somaj pentru milionari, intr-un demers de reducere a unui deficit bugetar de peste un triliard USD. America este intr-adevar tara tuturor posibilitatilor, cand milionarii primesc ajutoare de somaj si nimeni nu se sesizeaza.

Congresul a impus o regula care studiaza mai atent averile celor care depun cereri pentru somaj, iar persoanele care au bunuri in valoare de minim un milion USD nu au dreptul la ajutor din partea statului. De asemenea, pentru a-i stimula pe oameni sa reintre in campul muncii, politicienii se gandesc sa reduca perioada de somaj de la 99 de saptamani cat este in prezent, la cel mult 79 de saptamani.  

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro