Miliardarul ucrainean care detine secretul sanctiunilor internationale impotriva lui Putin

24 martie 2014

Un miliardar ucrainean care a fost un intermediar de baza in comertul cu gaz dintre Rusia si Ucraina ar putea detine informatii esentiale pentru impunerea unor sanctiuni mai drastice impotriva Rusiei, impotriva lui Vladimir Putin si a apropiatilor sai, scrie Bloomberg.com.

Miliardarul ucrainean Dmitry Firtash, arestat recent la Viena pe baza unui mandat emis de autoritatile Americane in care ii sunt aduse acuzatii grave de coruptie, ar putea detine informatii foarte importante legate de exporturile de gaz ale Gazprom, contracte pe care Statele Unite le considera ca fiind ilegale.

Dupa ce Putin a anexat Crimeea, Senatul Statelor Unite a aprobat o lege prin care deblocheaza un fond de urgenta pentru finantarea anchetelor care pot duce la extinderea sanctiunilor internationale asupra Rusiei.

Firtash, in varsta de 48 de ani si-a construit averea din activitatea de broker a vanzarilor de gaz ale Rusiei catre Ucraina, una dintre cele mai mari piete de export ale Gazprom. Impreuna cu un asociat, miliardarul detine compania RosUkrEnergo fondata in 2004, devenita importator unic de gaz pentru Ucraina intre 2006 si 2009. Partenerul lui Firtash se presupune ca ar fi Semion Mogilevich, implicat in actiuni de crima organizata si aflat pe lista de cei mai cautati infractori din lume a FBI-ului.

Miliardarul arestat la Viena ar putea dezvalui mecanismele tranzactiilor cu gaz, dar si numele oficialilor implicati, dar si interesele financiare pe care acestia le aveau in cadrul acestor tranzactii.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro