Microintreprinderile trebuie sa-si achite impozitul pe venit pana pe 25 ianuarie

22 ianuarie 2008

Microintreprinderile si persoanele juridice care desfasoara activitati independente trebuie sa calculeze, sa declare si sa vireze impozitul pe venit pentru trimestrul IV al anului 2007, pana la 25 ianuarie 2008, conform calendarului fiscal pe 2008. Impozitul pe veniturile microintreprinderilor a fost, in 2007, de 2%, iar in acest an va creste la 2,5%. Pana la data mentionata, asociatiile, fundatiile sau alte entitati fara scop patrimonial, cu exceptia institutiilor publice, trebuie sa calculeze, sa vireze si sa declare impozitul si contributiile aferente veniturilor, pentru anul 2007, odata cu depunerea Formularului 100.

Totodata, pana la data de 25 ianuarie, notarii publici trebuie sa depuna declaratia informativa privind impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal (Formularul 208), aferente semestrului al doilea al anului 2007.

Persoanele fizice si juridice care retin la sursa impozitul pe venit trebuie sa calculeze, sa retina si sa vireze impozitul pe venitul persoanelor fizice. In plus, se va declara si impozitul pe veniturile obtinute in Romania de nerezidenti.

Potrivit noilor reglementari, de la 1 ianuarie 2008, toti contribuabilii vor efectua plata impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat intr-un cont unic.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro