MF finanțează cu 2,25 miliarde lei investițiile majore în industriile cu tradiţie în România. Schema de ajutor de stat, aprobată în ședința de Guvern

28 martie 2024

Guvernul României a aprobat, astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Scopul demarării schemei este să stimuleze creșterea economică prin sprijinirea investițiilor în tehnologii noi și sustenabile și, totodată, să încurajeze dezvoltarea antreprenorială. De asemenea, impactul social al schemei este unul important pe termen lung, având în vedere că proiectele finanțate prin schema de ajutor de stat vor duce la dezvoltarea activităţilor economice ale întreprinderilor situate în regiunile mai puțin dezvoltate, utilizarea produselor şi serviciilor oferite de furnizorii locali.

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

„După ce la data de 31 decembrie a expirat valabilitatea celor două scheme de ajutor de stat instituite în baza regulamentului regional, mediul de afaceri a exprimat în mai multe rânduri necesitatea aplicării în continuare a schemelor de ajutor de stat care finanţează active. Tocmai de aceea am venit cu această propunere, pentru a susține acele proiecte de investiţii de mare anvergură, cu importante efecte în economie, orientate spre sectoare de activitate de vârf, care pot constitui o sursă a unui transfer de tehnologie semnificativ. Mizăm că prin această alocare de 2,25 miliarde lei, antreprenorii locali devin catalizatori ai dezvoltării regionale. În același timp, inovația devine monedă de schimb, fiind un impuls pentru revitalizarea industriilor tradiționale, prin integrarea tehnologiilor noi și sustenabile. Mai mult, este o metodă prin care atragem investiții străine și contribuim la balanţa import/export a României, mare parte din producţia realizată în urma acestor investiţii fiind destinată exportului”, a explicat ministrul Marcel Boloș.

Cine poate aplica pentru schema de ajutor de stat

Pot fi beneficiarii ajutorului de stat, întreprinderile care îndeplinesc următoarele criterii cumulative de eligibilitate:

I. Criterii generale

Să fie înregistrate potrivit Legii societăţilor nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;Să realizeze o investiţie iniţială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat în anexa nr.1;Să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”;Să nu se afle în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat;Să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;Să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiţia iniţială.

Suplimentar, pentru întreprinderile cu cel puţin un exerciţiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciţii financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.

Totodată, pentru a fi eligibili, în plus față de criteriile generale, întreprinderile nou-înfiinţate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care deţin sau au deţinut în România în ultimii 2 ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu acelaşi obiect de activitate pentru care solicită finanţare.

II. Criterii de eligibilitate cumulative pentru investiții:

a) să fie considerate investiții inițiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiții inițiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare în cazul județului Ilfov);b) să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiției inițiale, de minimum 50 milioane lei;c) să îşi demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe perioada implementării investiţiei şi 5 ani de la data finalizării acesteia;d) să îndeplinească condiția referitoare la efectul stimulativ;e) să îndeplinească indicatorii cantitativi şi calitativi prevăzuţi de schemă;f) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.

Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026.

Sursa: mfinante (Ministerul Finanțelor)

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro