Compania Metro Cash&Carry Romania redeschide, joi, centrul de distributie din Militari, dupa finalizarea lucrarilor de modernizare derulate in ultimele luni, in valoarea totala de circa 4,3 milioane euro, a anuntat, joi, retailerul german.
In urma lucrarilor de modernizare, suprafata de vanzare a crescut cu 11% fata de cea initiala, ajungand la 8.400 metri patrati. Totodata, magazinul are in oferta 45 de specii diferite de peste proaspat si 25 de specii fructe de mare, departamentul de vinuri a fost organizat pe podgorii si regiuni viticole, iar zona de birotica si media a fost extinsa cu aproximativ 45%.
"In noua formula, Metro Cash&Carry Militari reprezinta una dintre cele mai moderne locatii apartinand retelei de distributie Metro Cash&Carry Romania"
Magazinul din Militari este unul dintre proiectele de modernizare a centrelor mai vechi ale companiei, urmatoarele fiind cele din Suceava, Cluj-Napoca si Constanta. Valoarea medie a investitiilor pentru fiecare proiect se ridica la 4 - 4,5 milioane de euro.
Metro Cash&Carry detine 23 de centre de distributie in Romania, la Bucuresti (4), Brasov (2), Constanta (2), Timisoara (2), Cluj, Bacau, Iasi, Craiova, Baia Mare, Galati, Ploiesti, Oradea, Sibiu, Suceava, Pitesti, Targu-Mures si Arad. Compania a aratat ca intentioneaza sa mai deschida in Romania cel mult trei sau patru magazine, in urmatorii doi-trei ani, vizand in primul rand consolidarea afacerii de pe piata locala.
Anul trecut, reteaua de magazine Metro Cash&Carry Romania a inregistrat vanzari de 1,43 miliarde de euro, in crestere cu 15% fata de 2005.
In afara de reteaua de cash&carry, grupul german Metro detine pe piata romaneasca opt hypermarketuri Real.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro