Producătorul german de automobile Daimler a ales Polonia pentru amplasamentul unei noi fabrici Mercedes, de 800 milioane de euro, investiţie pentru care concura şi România, potrivit unei surse din cadrul grupului, implicată în negocieri, citată de publicaţia Newsweek Polska. Contactat de agentia Mediafax, responsabilul de comunicare al Mercedes-Benz Cars, parte a Daimler, Florian Martens, a spus că grupul german nu a luat nicio decizie cu privire la locatie.
In acest timp, Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a infirmat astazi într-o conferinţă de presă la Timişoara, că firma Mercedes ar urma să înceapă o investiţie în judeţul Timiş şi le-a cerut demnitarilor să se abţină de la comentarii despre discuţiile bilaterale cu investitorii străini.
"Sfătuiesc demnitarii români să se abţină de la comentarii în legătură cu discuţii bilaterale cu investitorii străini. Împreună cu premierul Călin Popescu Tăriceanu am avut întâlniri importante cu companii din Germania, am vorbit despre mediul economic românesc şi am lansat invitaţia tuturor marilor companii de automobile să vină în România", a spus Vosganian, adăugând că până în prezent reprezentanţii companiei Mercedes nu au anunţat că vor să facă o nouă investiţie în România.
Potrivit sursei citate, chiar dacă ar exista o astfel de posibilitate anunţul ar trebui făcut de ambele părţi, compania şi autorităţile române, pentru a fi credibil.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro