Marius Ciupercă, fondator Setrio Soft: "Sănătatea este unul dintre cele mai dinamice sectoare la nivel de tehnologizare"

9 august 2016

În 2004, Marius Ciupercă, punea bazele unei comapnii de servicii IT, care s-a concentrat pe oferirea de servicii de nișă,  care, cel puțin la acea vreme, era reticentă la introducerea tehnologiei pentru optimizarea gestiunii activităților complexe din aceaste industrii. Este vorba de domeniile farmaceutic și medical, unde soluțiile construite și propuse de Setrio Soft au început să fie implementate, iar rezultatele obținute conving din ce în ce mai mulți medici și farmaciști să le adopte.

Cum a apărut Setrio Soft și de ce ați ales această nișă a soluțiilor tehnologice pentru domeniile medical și farmaceutic?

Marius Ciupercă: Am înființat compania în 2004, având la acel moment o experiență de câțiva ani în IT, în cadrul unuia dintre cei mai mari distribuitori de medicamente din România. Lucrând în acest domeniu am sesizat faptul că exista încă de atunci o nevoie de eficientizare a activității prin intermediul integrării unor tehnologii moderne. În ultimii 12 ani, pot spune că piața soluțiilor tehnologice pentru domeniile medical și farmaceutic a adus în mod constant noi provocări, raportate atât la schimbările legislative dese, cât și la faptul că vorbim despre clienți, medici sau farmaciști, care deja sunt familiarizați cu tehnologia din viața personală și își doresc să aibă un control mai bun asupra informațiilor cu care lucrează la job.

Ce este Setrio Soft și cum își propune să susțină, prin tehnologie, industria medicală și farmaceutică?

Marius Ciupercă: Deși am început ca un dezvoltator de softuri de nișă, în ultimii ani ne-am îndreptat spre oferirea unor servicii integrate pentru clienții noștri: medici, farmacii și distribuitori. Astfel, pe lângă personalizarea soft-ului, oferim și consultanță, dar și infrastructură hardware. Dezvoltând de-a lungul timpului softuri pentru toate categoriile de clienți din lanțul acesta al sănătății (medici, farmaciști, distribuitori) am reușit să  corelăm nevoile de conectare dintre cei 3 poli – practic, prin această integrare, putem susține si dezvolta și mai mult serviciile pe care medicii și farmaciștii le acordă în cele din urmă pacienților.

Cum primește piața din România soluțiile de nișă pe care le propuneți?

Marius Ciupercă: Chiar dacă, poate, în primii ani au existat ceva reticențe inevitabile, pentru că vorbeam despre tehnologii noi, în prezent sănătatea este unul dintre cele mai dinamice sectoare la nivel de tehnologizare, în special în zona farmaceutică, unde cele mai utilizate sunt  soluțiile de tipul BI (Business Intelligence). De asemenea, se poate observa că medicii investesc tot mai mult în conectarea aplicațiilor cu interacțiunea directă cu pacienții, cel mai simplu exemplu fiind chiar programările, dar și oferirea de sfaturi de prevenție și chiar propunerea online de tratamente personalizate.

Ați dezvoltat o platformă pentru gestionarea completă a activităților din farmacii. Ce recomandă această platformă pentru a fi adoptată de către lanțurile de farmacii, dar și de către farmaciile independente?

Marius Ciupercă: Chiar dacă în ultimul an piața farmaceutică a trecut printr-o perioadă mai dificilă, trebuie să ținem cont de faptul că, în același timp, în ultimii ani farmaciile au început să resimtă și să aprecieze din ce in ce mai mult beneficiile a două tendințe: prima - creșterea nevoii pentru soluții de gestionare a întregii activități și de adaptare rapidă la schimbările legislative și a doua - creșterea concurenței, care la rândul ei a dus la o nevoie de fidelizare a clienților. Practic BizPharma este o aplicație software care centralizează toate activitățile dintr-o farmacie – gestiune stocuri, gestiune rețete, planificare plăți, achiziția de produse în condiții comerciale avantajoase, transfer online al comenzilor, controlul drepturilor de acces (pentru o securizare maximă a datelor clienților/pacienților). De asemenea, că tot menționam de competiția acerbă, BizPharma permite eficientizarea campaniilor promoționale și a cardurilor de fidelitate. În concluzie, vorbim despre o siguranță a stocurilor, financiară, foarte importantă, dar și despre o siguranță a datelor personale ale clienților/pacienților.

BizMedica este platforma creată pentru medicii de familie. Cum contribuie această platformă la îmbunătățirea serviciilor oferite pacienților?

Marius Ciupercă: Implementarea Sistemului Informatic Unic Integrat în cadrul CNAS, precum și implementarea cardului de asigurat au condus la creșterea nevoii de servicii IT și în cabinetele medicale. Vorbim despre o singură aplicație, care practic înglobează toată activitatea unui cabinet  - efectuarea consultațiilor și a programărilor, monitorizarea istoricului pacienților, eliberarea și tipărirea rețetelor, a biletelor de trimitere și a concediilor, verificarea în timp real a categoriei de asigurare a pacientului etc. Beneficiile pentru pacienți sunt securitatea în protejarea datelor și faptul că aplicatia nu permite greșeli din partea medicului, deoarece atenționează utilizatorul în permanență. Mai mult, cum și medicii sunt tot mai mobili, aplicația sincronizează informațiile introduse pe mai multe calculatoare.

GoPharma este cea de-a treia soluție pe care o propuneți, facilitează relația dintre distribuitori și farmacii. Cum funcționează?

Marius Ciupercă: GoPharma este primul marketplace online B2B pentru distribuitori, farmacii și producători, care asigură preluarea și transmiterea rapidă a  comenzilor. Fiind o platformă online, oferă avantajul realizării comenzilor în orice moment al zilei, inclusiv în afara orelor de program (dimineața și seara sau chiar în weekend). Astfel, distribuitorii își pot actualiza oferta și prelua comenzi în timp real, fără a exista dependența de agenții de vânzare sau de operatorii call center. Aceștia se pot concentra pe alte tipuri de acțiuni privind relaționarea cu clienții. Farmaciile beneficiază de asemenea de acces în timp real la oferte, dar și la stadiul comenzii și datei/orei de livrare, pot emite comenzi la orice oră din zi și în orice zi din săptămână, au acces la rapoartele istoricului de achiziție și pot prelua informații financiare în contabilitatea proprie.

Dacă ar fi să faceți niște previziuni, ce potențial de dezvoltare au soluțiile tehnologice pentru nișa pe care ați ales-o?

Marius Ciupercă: Soluțiile tehnologice devin parte din viața noastră într-un ritm incredibil și orice idee de a face ceva diferit, oricât de simplă, poate aduce un prag de optimizare în business. La fel se întâmplă și în piata medicală și farma și iată care sunt direcțiile pe care le considerăm pași naturali în dezvoltarea soluțiilor tehnologice:

- pentru farmacii va crește utilizarea soluțiilor tip BI (Business Intelligence), se vor deschide noi magazine online care să susțină nevoia de cash a farmaciei

- pentru medici va crește utilizarea unor soluții tip CRM pentru controlul eficient al programărilor și interacțiunii pe termen lung cu pacienții

- pentru depozite se va dezvolta automatizarea proceselor prin conectarea farmaciilor la producători

Sunteți pe piață din 2004, așa că, de-a lungul timpului, ați reușit să identificați tendințele din domeniul dumneavoastră. Către ce ați sesizat că se îndreaptă industriile pe care le-ați conectat, respectiv IT-ul, tehnologia cu serviciile medicale și cu farmacia?

Marius Ciupercă: În general, în IT consumul de aplicații software este în crestere în detrimentul serviciilor IT și a infrastructurii, iar mai departe acestea sunt canibalizate de noile produse tip „cloud”.

Tehnologia o folosim din ce în ce mai des, uneori mai mult în viața personală. Astfel că întrepătrunderea cu sănătatea se realizează în mod firesc: odată ce asistăm la o creștere a consumului de servicii medicale și de medicamente, pentru că oamenii vor să traiască mai mult, creșterea consumului de tehnologie se produce natural, nu doar prin acces la informație, cât și prin acces la asistență medicală și progres în optimizarea calității vieții. Tehnologia devine un soi de asistent personal pentru cei mai deschiși sau dornici de automatizare a programului zilnic – fie el personal sau de afacere.

Ce înseamnă să fii antreprenor în România?

Marius Ciupercă: În câteva cuvinte - Serios, Entuziast, Tenace, Rapid, Inteligent, Onest.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro