Malahitul la Accent Bijuterii piatra succesului în

18 noiembrie 2013

Malahitul (malachitul), cunoscut ca o piatră a succesului în afaceri şi care ţine departe partenerii de afaceri cu intenţii negative, este un mineral tipic de cupru în diverse nuanţe de verde şi, datorită modului de sedimentare, se prezintă în straturi fine paralele sau pete concentrice.
Îşi trage numele din latinescul molochitis care provine la rândul său din grecescul malache adică malva, o plantă de un verde asemănător malahitului şi protejează nativii din Taur, Berbec, Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Gemeni, Peşti.

Utilizarea principală a malahitului este ca piatră semipreţioasă în diferite creaţii artistice. În Moscova, în palatul Kremlin sunt coloane întregi (stâlpi de susţinere) din malahit, cu provinienţă din Ural.

În neolitic, malahitul şi obiectele de cupru erau extrem de preţuite – articole de lux care atestau statutul social al purtătorului. În cimitirele neolitice, mărgelele de malahit şi cerceii de cupru sunt descoperite adesea împreună cu alte articole „de lux“ cum sunt mărgelele de Spondylus.

În Antichitate, în Egipt, Grecia şi Imperiul Roman, din malahit erau confecţionate camee şi amulete, fiind folosit şi ca talisman pentru copii, iar în Evul Mediu era purtat ca protecţie împotriva magiei negre şi vrăjitoriei. Se spune că această piatră asigură protecţia în timpul sarcinii pentru femeile gravide şi îi protejează pe copii de farmece şi de vrăji, alină durerile şi suferinţele, aduce echilibru şi buna dispozitie, măreşte concentrarea, intuiţia şi spiritul practic.

Este foarte important ca piatra să vină în contact direct cu pielea, fie pe deget, dacă este montată pe un inel, fie pe piept, dacă este vorba despre un pandantiv.

Există o multitudine de combinaţii pe care le puteţi face în bijuterii din argint, fie inele, brăţări, pandantive sau cercei, pentru a pune în valoare calităţile şi frumuseţea verdelui luxuriant de malahit.

Dorinţa noastră este ca modelele Accent Bijuterii să satisfacă cele mai rafinate şi pretenţioase gusturi.

» Preluat de pe LivePr.ro - Malahitul la Accent Bijuterii piatra succesului în

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro