Credeţi că vederea slăbeşte inevitabil odată cu înaintarea în vârstă? Aveţi emoţii înainte de vizita la oftalmolog şi aveţi impresia că tabelul cu litere e din ce în ce mai departe? Vă e teamă că o să vă pierdeţi permisul când vine momentul să îl prelungiţi? Ştiaţi că sănătatea ochilor e strâns legată de alimentaţie?
Consumul de oxigen al retinei este mai mare decât al oricărui alt ţesut, ceea ce are drept rezultat generarea unor cantităţi ridicate de radicali liberi. Dacă la aceasta adăugaţi faptul că ochii sunt organul cel mai expus la lumină, inclusiv la radiaţiile UV-A şi UV-B, care, de asemenea, cresc producţia de radicali liberi, într-un mediu plin de acizi graşi nesaturaţi şi alţi compuşi vulnerabili, este uşor de înţeles de ce protecţia antioxidativă a ochilor nu trebuie neglijată, dacă dorim să ne protejăm vederea cât mai mult posibil.
Se consideră că cele mai importante cauze ale degenerării maculare legate de vârstă (AMD), o afecţiune responsabilă de 90% din totalul cazurilor de orbire, sunt stresul oxidativ, înaintarea în vârstă şi fumatul. Toţi aceşti trei factori sunt strâns legaţi de efectele distructive ale radicalilor liberi şi de o cantitate insuficientă de antioxidanţi în alimentaţie.
O serie de studii au demonstrat că aportul de luteină şi zeaxantină este invers proporţional cu riscul apariţiei AMD şi a cataractei şi că aceste substanţe sunt importante pentru menţinerea sănătăţii oculare şi pentru scăderea riscului de apariţie a respectivelor afecţiuni. Acest lucru nu trebuie să ne ia prin surprindere, fiindcă se ştie că aceşti pigmenţi antioxidanţi sunt carotenoide acumulate în retină în cantităţi foarte mari. (Retina este stratul fotosensibil al ochiului; sarcina sa este de a transforma lumina şi apoi de a transmite semnale, ajutând la formarea imaginii vizuale.)
Principala sarcină a carotenoidelor din noul supliment Lutein Plus comercializat pe www.cali.ro, indispensabile pentru funcţionarea sănătoasă a ochilor, este să protejeze ochii de un nivel ridicat de energie şi radicali liberi şi să îmbunătăţească acuitatea vizuală şi vederea în culori. Aceste substanţe se găsesc în alimentaţia noastră în special sub formă de legume cu frunze verzi, cum ar fi broccoli sau varza de Savoy. Însă, în cazul unei alimentaţii dezechilibrate, fructele şi legumele (şi, astfel, antioxidanţii) sunt consumate în cantităţi insuficiente. Ba, mai mult, calitatea lor este, de asemenea, discutabilă, iar absorbţia luteinei şi zeaxantinei sunt limitate (între 19-38%, conform studiilor in vitro).
Deoarece există o serie de factori de risc pe care nu îi putem influenţa (vârsta, moştenirea genetică), este esenţial să ne suplimentăm consumul de carotenoide, pentru a ne proteja sănătatea oculară. În Lutein Plus, am suplimentat aceşti doi antioxidanţi importanţi cu vitaminele C şi A şi cu extract de coacăze, ale căror antocianine din compoziţie sprijină în mod deosebit protecţia şi funcţionarea ochilor.
Fă tot ce poţi pentru a-ţi proteja ochii cu ajutorul www.supli.ro!
» Preluat de pe LivePr.ro - LUTEINÄ‚ PENTRU OCHI SÄ‚NÄ‚TOÅžI
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro