La un atelier din comuna arădeană Fântânele se confecţionează lumânări decorative pentru piaţa occidentală, printre clienţi fiind şi constructorul de autoturisme Lamborghini, concernul Gucci sau casa de modă Missoni, transmite corespondentul NewsIn. În fiecare lună, la atelierul din Fântânele sunt produse aproximativ şase tone de lumânări, iar 99 la sută din producţie este destinată exportului. Lumânările confecţionate pentru cei de la Lamborghini sunt de culoare portocalie şi au imprimată sigla firmei. Totodată, clientul a cerut ca lumânările să fie aromate cu parfum franţuzesc.
Cei de la Gucci au comandat lumânări de culoare neagră, care au lipite pe laturile exteriore dungi în culorile roşu, verde şi negru.
„Printre modelele mai deosebite se numără lumânarea semilună, care a fost comandată de un producător de ţuică, lumânările în formă de floare, care în momentul în care se aprind încep să se deschidă, lumânările cu sticlă de Murano. Am mai produs lumânări în formă de bambus, în formă de platou de pizza, de vas cu flori sau de ibric. Acestea din urmă au ajuns, majoritatea, în restaurantele italiene“, a spus Silvia Chevereşan, directorului atelierului Cereria Ronca, din Fântânele.
La atelierul din comuna arădeană s-au fabricat şi lumânări-torţă, pentru Guvernul Italiei, care sunt rezistente la intemperii şi care erau montate pe autostrăzile şi drumurile din Peninsulă pentru a semnaliza accidentele rutiere. O lumânăre decorativă fabricată în atelierul din Fântânele ajunge să fie vândută în Italia cu până la 150 de euro. „Pentru toamnă, când lumea intră înăuntru şi nu mai stă afară, avem lumânări cu miros antitabac, de culoarea ţigării şi care are un miros bărbătesc şi este foarte căutat. Mai avem lumânări cu miros de opium, care nu dă senzaţii tari tinerilor, dar au un miros plăcut. Noi folosim peste 30 de arome pentru lumânările pe care le facem“, a mai afirmat Silvia Chevereşan.
La atelierul din Fântânele lucrează 12 oameni, iar conducerea intenţionează să mărească producţia, în funcţie de comenzile primite.
Cereria Ronca este deţinută de familia omului de afaceri italian Luigi Pisetta, care mai are în Italia un salon de cosmetică şi o companie de construcţii. Luigi Pisetta a cumpărat în anul 2000 o cererie veche din Italia şi a transferat producţia în atelierele de la Fântânele.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro