Lufthansa in greva, in plin sezon estival!

Angajaţii de la Lufthansa au declanşat luni dimineaţă o grevă pe termen nelimitat, deocamdată nefiind înregistrate întârzieri sau amânări de zboruri, deşi acţiunea salariaţilor companiei aeriene are loc în plin sezon de concedii, informează Rompres. "Deocamdată, toate zborurile au fost punctuale", a afirmat purtătorul de cuvânt al companiei, Klaus Walther, pentru postul TV ZDF. Potrivit afirmaţiilor lui Walther, aceasta demonstrează că planul de urgenţă aplicat de companiei 'funcţionează'.
În această primă zi de grevă, sindicatul Ver.di a chemat la grevă angajaţii de la întreţinere şi catering, în special de pe aeroporturile din Frankfurt şi Hamburg. Purtătorul de cuvânt al sindicatului, Bernhard Ott, a afirmat că între 4.000 şi 5.000 de salariaţi vor fi în grevă în această primă zi.

 

Ott a explicat că scopul sindicatului nu este acela de a provoca neplăceri pasagerilor, ci companiei, şi faptul că zborurile au plecat regulamentar demonstrează că strategia funcţionează.

 

Lufthansa a anunţat de curând un plan de urgenţă constând în contractarea de servicii externe, atât pentru catering cât şi pentru mentenanţa avioanelor.
Negocierile salariale dintre sindicat şi patronat au eşuat după ce Ver.di a respins o ofertă ce consta într-o creştere salarială de 6,7 % în doi ani, în afara unei plăţi extraordinare unice, ceea de, de fapt, ar fi însemnat o creştere anuală de 3,35 la sută.

Sindicatul a cerut pentru cei 50.000 de angajaţi de cabină şi de la sol o creştere de 9,8 la sută a salariilor.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro