Locuintele noi vor continua sa se scumpeasca in 2008, dar mai putin decat anul trecut

20 mai 2008

Locuinţele din ansamblurile rezidenţiale noi vor continua să se scumpească în 2008, dar cu un ritm inferior celui înregistrat anul trecut, deoarece preţurile au ajuns la nivelul maxim care poate fi suportat de cererea de pe piaţă, apreciază reprezentanţii companiei CB Richard Ellis/Eurisko. "Anul trecut preţurile locuinţelor noi au crescut în medie cu 25-40%, iar în acest an vom vedea o scădere a ritmului de creştere a preţurilor, de circa 15%. Preţul pe metru pătrat construit va creşte cu 10-30% datorită majorării preţului terenurilor, al utilităţilor, materialelor de construcţii şi al forţei de muncă, iar pe ansamblu preţul final de vânzare se va majora cu 5-15%", se arată în raportul pe 2008 privind piaţa imobiliară din România prezentat marţi de CB Richard Ellis/Eurisko.

         
Potrivit reprezentanţilor companiei, în acest an o parte din dezvoltatori nu vor mai mări preţurile de vânzare a locuinţelor pe etape de construcţie a proiectelor, ci vor menţine nivelurile de la începerea primei etape de dezvoltare.
           

"Nu mai este loc de creştere şi vor fi cazuri în care dezvoltatorii nu vor mai avea posibilitatea de mări preţurile", a declarat, într-o conferinţă de presă, Adrian Nicolescu, manager-valuation advisory departament al companiei.
           

În acest context, analiştii CBRE/Eurisko apreciază că în perioada următoare vor avea loc chiar şi corecţii la preţurile nejustificat de mari ale locuinţelor, însă preţurile de vânzare nu vor scădea atâta vreme cât există o cerere ridicată.
          

"Anul 2008 va fi anul în care se vor finaliza multe ansambluri rezidenţiale şi va marca începutul concurenţei reale pe această piaţă.(...) Ca urmare este de aşteptat ca dezvoltatorii să ofere clienţilor anumite stimulente, precum loc de parcare gratuit, bucătărie şi baie utilate şi mobilate", apreciază realizatorii raportului.
           

În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor terenurilor, care influenţează direct piaţa rezidenţială, analiştii CBRE/Eurisko apreciază că acestea vor înregistra, pentru prima dată, o scădere în anumite zone.
          

"Pentru prima dată în ultimii ani, în 2008, am văzut o stagnare şi chiar o scădere a preţurilor pe anumite segmente. Terenuri care erau scoase la vânzare la sfârşitul anului trecut, în 2008 au înregistrat scăderi ale preţului. Speculatorii s-au confruntat cu creşterea foarte mare a preţurilor terenurilor, nivel pe care dezvoltatorii nu-l mai plătesc deoarece nu mai este rentabil", a menţionat Nicolescu.
           

El a apreciat că în unele zone preţul terenurilor s-a redus cu până la 20%, în ultimele şase luni.
          

Scăderi previzionează analiştii imobiliari şi pe segmentul spaţiilor de birouri, în ceea ce priveşte chiriile, dar începând cu anul 2010, pe fondul creşterii stocului.
           

"Anul 2007 a adus pe piaţă 225.000 de metri pătraţi de spaţii noi, cele mai multe în zona de nord. În continuare sunt anunţate foarte multe proiecte, dintre care doar cele din Pipera vor totaliza 340.000 de metri pătraţi. Estimăm astfel, ca în primul trimestru al anului 2010 că stocul de spaţii de birouri va ajunge la circa două milioane de metri pătraţi, ceea ce va genera şi o scădere a chiriilor pe anumite segmente", a arătat Nicolescu.

Previziunile CBRE/Eurisko indică livrări de 440.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri în 2008 şi de 562.000 de metri pătraţi în 2009, niveluri care vor dubla practic suprafaţa disponibilă în prezent pe piaţă. Pentru 2008, nivelul chiriilor ar putea să înregistreze o stagnare, în jurul valorii de 22-24 euro/mp/lună în zonele centrale, de 18-20 euro în nord şi 15-17 euro în vest.
          

"În zona Pipera unde vor fi livrate cele mai multe proiecte în următorii doi ani se va înregistra cea mai mare reducere a chiriilor până la 12-13 euro/mp/lună", se menţionează în raport.
         

Anul 2008 este văzut de către analiştii imobiliari ca anul spaţiilor industriale, segment pe care vor fi finalizate foarte multe proiecte, care totalizează 310.000 de metri pătraţi. Nivelul chiriilor pe acest segment nu se va modifica semnificativ în 2008, iar randamentele se vor menţine la nivelul de 8-9%.
         

În ceea ce priveşte piaţa investiţiilor, în raport se arată că deşi anul 2007 s-a înregistrat un record, cu un nivel al tranzacţiilor de 1,6 miliarde de euro, începând cu trimestrul al patrulea al anului trecut volumul investiţiilor s-a redus semnificativ, tendinţă raportată de toate pieţele europene.

"Evoluţia pieţelor internaţionale s-a propagat asupra pieţei româneşti cu dublu efect. Pe de o parte, au fost avantajaţi investitorii care au deţinut capitaluri proprii, ca urmare a creşterii prudenţei băncilor. Pe de altă parte, piaţa românească a devenit o piaţă secundară, pe care aceiaşi investitori care deţin capitaluri proprii cumpără acum proprietăţi achiziţionate anterior de investitori cu un grad de îndatorare ridicat", se mai arată în raport.

Reprezentanţii consultantului imobiliar apreciază că deşi activitatea pe acest segment a fost foarte redusă în ultimele luni, începând cu a doua parte a anului, se va înregistra un număr mare de tranzacţii.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro