In cadrul Comisiei pentru industrie si servicii a Camerei Deputatilor a fost finalizat proiectul de modificare a legii nr.38/2003 privind transportul in regim de taxi si in regim de inchiriere. Scopul principal fiind protejarea investitiilor si crearea de noi locuri de munca in acest domeniu, a declarat deputat Ioan Bivolaru - vice presedinte al UGIR-1903. Modificarile la acest act normativ vin sa solutioneze o serie de probleme ridicate de operatorii de transport, astfel:
- se desfiinteaza impartirea autorizatiilor taxi intre operatori si taximetristii independenti, atribuirea urmand a se face deschis si nediscriminatoriu;
- se desfiinteaza treptat taximetria executata cu autorizatii inchiriate;
- vor fi promovate masuri dure de combatere a evaziunii fiscale;
- se introduc interdictii severe privind utilizarea autorizatiilor taxi de catre alte persoane de cat titularii.
"Deoarece activitatea de taximetrie va ramane doar in subordinea primariilor se impune prin lege dimensionarea corecta a numarului de autorizatii taxi in fiecare dintre localitatile tarii pe baza unor studii care vor stabili exact care este numarul optim al acestora, iar pana la definitivarea lui se va mentine limitarea numarului actual de autorizatii taxi", sustine Ioan Bivolaru.
Conform modificarilor aduse legii taximetriei se desfiinteaza dependenta fata de ARR si RAR si licenta de transport, licenta de executie pentru vehicul si licentele taxi care erau eliberate de ARR. Pe baza actualei licente de transport, se va elibera gratuit, de catre primarie, autorizatia de transport in care preponderenta este declaratia pe propria raspundere. Aceasta are o perioada nedeterminata si va fi vizata de autoritatile primariei odata la cinci ani. Certificatul de agreere al taxiului se va obtine in continuare de la RAR, odata la 10 ani, iar viza periodica a acestuia va fi asigurata cu ocazia inspectiei tehnice periodice realizata la orice statie agreata RAR. Activitatea de dispecerat taxi devine optionala iar atestatul profesional nu mai este valabil doar cinci ani, urmand sa fie eliberat pe perioada nedeterminata cu vizare din trei in trei ani.
Deserviciu pentru taximestristi, serviciu pentru clienti!
"Autorizatiile de taxi existente vor fi valabile pana la epuizarea termenului de valabilitate pentru care au fost acordate. Dupa expirarea termenului de valabilitate poate fi prelungita la cerere pentru inca cinci ani daca sunt respecta doua conditii: autoturismul este detinut in proprietate sau cu contract de leasing si nu are o vechime mai mare de 10 ani', sustine Ioan Bilvolaru.
Pentru a obtine o autorizatie taxi pentru prima data, autoturismul nu trebuie sa aiba o vechime mai mare de cinci ani. Autorizatia se obtine prin licitatie. Va castiga licitatia autoturismul licitat cu cel mai bun punctaj obtinut in ordine descrescatoare pe urmatoarele criterii:
- vechimea autovehiculului;
- clasificarea in normele de poluare;
- gradul de confort;
- vechimea in activitatea de taximetrie a operatorului sau a taximetristului independent; - existenta airbagurilor, pentru protectia clientului;
- capacitatea taximetristului de a lucra cel putin opt ore pe zi.
Dupa intrarea in vigoare a legii modificate se vor anula licentele de executie pentru vehicul. Pana la 31 decembrie 2007, autoritatea de autorizare a primariei va inlocui gratuit licentele de transport si licentele taxi cu autorizatii de transport. Actualele autorizatii taxi vor ramane in vigoare pana la epuizarea valabilitatii lor dupa care acestea pot fi preschimbate pe inca cinci ani fara licitatie.
Pana la 31 decembrie 2007, pe baza autorizatiilor de transport si autorizatiilor taxi reinnoite, fiecare transportator autorizat va obtine contractul de atribuire a gestiunii directe a serviciului de transport in regim de taxi.
Azi, protest in capitala
Deputatul Ioan Bivloaru considera ca necunoasterea acestei noi prevederi a viitoarei legi a taximetriei au determinat proteste ale taximetristilor care au fost dezinformati ca se intentioneaza desfiintarea activitatii de taximetrie sau ca vor fi dezavantajate societatile comerciale care au deja activitati in acest domeniu.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro