Isarescu zareste luminita din capatul... cartierului: omogenizarea pietei imobiliare!

4 august 2008

Omogenizarea pieţei imobiliare, aflată într-o perioadă de corecţie, este benefică, după ce preţurile discrepante au dus la fomarea unui sector "sub formă de piele de leopard", a declarat, luni, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. "Există o corecţie a pieţei imobiliare. N-o văd în legătură cu decizia de dobândă (a BNR - n.r.), nici cu normele de creditare. Corecţia este legată de altceva. Piaţa imobiliară a fost emergentă, disproporţionată, sub formă de piele de leopard", a afirmat Isărescu răspunzând unei întrebări a presei.
           

El a explicat că piaţa "sub formă de leopard" arată că preţurile diferă foarte mult într-un perimetru relativ restrâns.
           

Şeful băncii centrale a arătat că în unele zone preţurile pe metru pătrat se ridică la 5.000-6.000 de euro, pentru ca la 2-3 kilometri distanţă preţurile să fie sub 100 de euro pe metru pătrat.
          

 "Are loc o omogeniare, din ce am citit în presă. Nu pot spune că avem statistici foarte bine întocmite. Omogenizarea pieţei imobiliare este benefică şi ceea ce trebuie să ne dea de gândit sunt tocmai acest discrepanţe", a spus Isărescu.
           

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro