Isarescu: Leul este in proces de revenire

31 ianuarie 2008

Mesaj optimist transmis de guvernatorul BNR. Mugur Isarescu a declarat ca leul este in proces de revenire, dupa deprecierea puternica din ultima perioada. Intr-un interviu pentru televiziunea publica, in cadrul emisiunii Fata in Fata, guvernatorul a recunoscut ca leul a atins recent cel mai scazut nivel in raport cu euro din ultimii trei ani, dar a subliniat ca este inca departe de maximele atinse acum 4 ani. De asemenea, Isarescu a anuntat ca BNR va lua masurile necesare pentru mentinerea inflatiei in limitele stabilite pentru acest an. Guvernatorul a avertizat ca revendicarile salariale pentru acoperirea cresterii preturilor sunt un mare un pericol pentru economie. Declaratia lui Isarescu vine in contextul in care Guvernul a aprobat, miercuri, majorarea salariilor bugetarilor cu aproape 10 procente.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) se lupta "cu sabii de otel" pentru atingerea tintei de inflatie, insa masurile pe care le va impune in acest scop nu sunt placute si ar putea fi resimtite ca restrictii majore, mai afirma guvernatorul bancii centrale, Mugur Isarescu, la TVR1.

Bancile din Romania au denuntat, in repetate randuri, masurile aspre ale bancii centrale, precum nivelul ridicat al rezervelor minime obligatorii, de 40% din depozitele in valuta si de 20% din cele in lei.

O solutie prin care bancile subsidiare ale grupurilor straine evita partial plafonul impus de BNR pentru rezervele minime obligatorii este "exportarea" unei parti a creditelor in valuta catre bancile-mama.

Pe de alta parte, un nivel ridicat al dobanzii de politica monetara, care se reflecta in nivelul dobanzilor din piata, scade atractivitatea creditelor, atat pentru populatie, cat si pentru firme.

La sfarsitul lunii octombrie a anului trecut, banca centrala a inceput sa majoreze dobanda de politica monetara, de la 7% la 7,50%, in contextul accelerarii puternice a inflatiei, pe fondul efectelor secetei din vara. Pe 7 ianuarie, BNR a operat inca o majorare, pana la 8%, iar in prezent, piata se asteapta la o noua crestere a ratei dobanzii, posibil cu inca o jumatate de punct procentual, la sedinta consiliului de administratie al BNR din 4 februarie.

Isarescu a atras atentia, in cadrul interviului difuzat de postul public de televiziune, ca imprumuturile, pentru care dobanzile au inceput sa creasca in ultimele luni, implica responsabilitati, deoarece "trebuie rambursate" si "sunt costisitoare", ceea ce presupune, pentru debitor, capacitatea de a-l returna.

"Creditul nu este o donatie. Noi am descurajat de multe ori imprumuturile. Am primit si injuraturi. Dar suntem constienti ca aceasta este calea. Ceea ce facem noi, au facut si celelalte tari care sunt mai avansate", a mai spus seful BNR.

De asemenea, Isarescu a criticat cresterile salariale excesive, peste nivelul productivitatii muncii, care incurajeaza consumul si provoaca dezechilibre macroeconomice. "Nu cred ca noi trebuie sa transmitem iluzii. Nu se poate trai dincolo de nivelul de dezvoltare. Daca acest lucru se incearca, inflatia si cursul vin si taie aceasta diferenta dintre vis si realitate", a mai explicat guvernatorul BNR.

Banca centrala si-a ratat cu mult tinta de inflatie pentru sfarsitul anului anul trecut, de 4%. Inflatia atinsa la finalul lui 2007, de 6,57%, a depasit si limita superioara a intervalului de 3-5% avut in vedere de BNR. Pentru finalul lui 2008, BNR tinteste o inflatie de 3,8%, cu intervalul aferent de 2,8-4,8%.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro