Cele patru mari riscuri asociate proiectiei bancii centrale referitoare la inflatie pe 2007 si 2008 sunt politica veniturilor, politica fiscala, deficitul de cont curent si evolutiile inregistrate pe piata agroalimentara, a declarat, luni, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, cu ocazia prezentarii Raportului trimestrial asupra inflatiei. Potrivit guvernatorului BNR, cel mai important risc este politica veniturilor in conditiile cresterile salariale au depasit productivitatea, iar acestea genereaza efecte in lant, precum majorarea pensiilor sau cresterea creditarii. La jumatatea acestui an, cresterea salariilor a fost de 20 la suta, dublu fata de prognoze.
Cel de-al doilea risc deriva din politica fiscala. 'Consideram ca e momentul sa spunem ca posibilitatea unor dezvoltari nefavorabile este mai mare decat cea a unor dezvoltari favorabile, in ceea ce priveste politica fiscala. Nu se mai poate miza pe cresterea de venituri', a semnalat Mugur Isarescu.
Potrivit acestuia, Guvernul a gresit atunci cand a prognozat venituri mai mici decat a realizat in ultimii ani. 'Trendul extrem de pozitiv al veniturilor nu mai are de unde sa continue. Este extrem de riscant sa ne jucam cu el', a afirmat Isarescu.
Mai mult, guvernatorul bancii centrale a atras atentia asupra faptului ca atat anul acesta cat si anul urmator sunt ani electorali, iar presiunile pe cheltuielile publice au inceput deja sa apara.
Rompres
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro