Trenduri si statistici

ING, UniCredit si Intesa Sanpaolo anunta pierderi masive!

Grupul financiar olandez ING a afişat miercuri pierderi nete de 478 milioane euro în al treilea trimestru, compania fiind afectată de criza financiară globală, potrivit Reuters. Pierderile au fost înregistrate din cauza deprecierilor de active, de 1,5 miliarde euro. În aceeaşi perioadă a anului trecut, compania afişase un profit de 2,3 miliarde euro. 

"Al treilea trimestru a însemnat o perioadă dificilă pentru instituţiile financiare. Deteriorarea rapidă de pe piaţa de profil, de la sfârşitul intervalului, a atras după sine, printre altele, scăderea preţului proprietăţilor şi falimentul mai multor bănci", a declarat Michel Tilmant, preşedintele executiv al ING, în cadrul unui comunicat de presă.

"Spre sfârşitul lui 2008, situaţia de pe pieţe continuă să fie îngrijorătoare şi ne aşteptăm ca presiunile exercitate asupra preţurilor activelor să influenţeze rezultatele din al patrulea trimestru", a adăugat acesta.

În octombrie, ING a primit 10 miliarde euro (13,4 miliarde dolari) din partea guvernului olandez, după ce a estimat că va avea pierderi de 500 milioane euro în trimestrul al treilea, pentru prima dată de la înfiinţare.

ING este prezentă în România prin ING Bank, din 1994. Banca şi-a diversificarea portofoliului de produse şi de clienţi, prin lansarea de noi divizii de servicii (brokeraj, leasing, factoring, afaceri imobiliare) şi prin extinderea teritorială.

UniCredit, a doua bancă din Italia, a raportat o scădere a profitului net cu 54% în al treilea trimestru, la 551 milioane euro (701,8 milioane dolari), din cauza "condiţiilor dramatice" de pe pieţele financiare, potrivit Reuters.

Reprezentanţii băncii au anunţat o scădere a comisioanelor nete cu 13%, după ce volumul activelor administrate a scăzut cu 27%, la 198,7 miliarde euro.

De asemenea, Intesa Sanpaolo, cea mai mare bancă italiană, a anunţat marţi că nu va plăti o parte a dividendelor în urma rezultatelor financiare slabe din 2008. Profitul net al băncii Intesa Sanpaolo a scăzut la 673 milioane euro în al treilea trimestru, comparativ cu un profit net de 1,46 miliarde euro, înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

UniCredit este prezent pe piaţa românească prin UniCredit Ţiriac Bank, care deţinea a şasea poziţie după active la finalul anului trecut, pe piaţa bancară din România. Grupul UniCredit este prezent în România şi prin UniCredit Leasing Corporation IFN, CA-IB România, Pioneer Asset Management SAI şi UniCredit Leasing Fleet Management.

Banca Intesa Sanpaolo este, de asemenea, prezentă pe piaţa românească, prin subsidiara Intesa Sanpaolo Bank România.

Alte articole

Video

Care-i treaba cu CISS? Merită banii sau e doar marketing?

22 octombrie 2026

#hp #CISS #printer Imprimanta o găsești aici: https://www.hp.com/ro-ro/printers/smart-tank.html?jumpid=sv_ro_mu_mk_ot_cm019766_co_ot_pr&utm_source=social_video&utm_medium=multiple&utm_campaign=roq4smarttank Magazinul nostru de gadget-uri – https://gb.ro/ Pasionat de sport? – https://winwin.fit/ URMĂREȘTE-NE ȘI AICI: Facebook: https://www.facebook.com/Cavaleria.ro/…

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.