Piaţa de curierat din România a scăzut în primele opt luni ale acestui an cu aproximativ 30%, comparativ cu perioada similară din 2008, valoarea acesteia ajungând la circa 200 milioane de euro, a declarat, luni, pentru NewsIn, directorul executiv al Fastius Curier, Ciprian Pulpă. "La nivel naţional scăderea a fost de 25% - 30%, iar în Bucureşti de 25 de procente. Valoarea acesteia se ridică la 200 de milioane de euro, în timp ce în aceeaşi perioadă din anul 2008 era de 250 milioane de euro", a spus Ciprian Pulpă.
Acesta a mai precizat că până la sfârşitul anului se aşteptă la o stopare a scăderilor, iar din 2010 la o uşoară creştere.
"Speranţe există. În ultimele două sau trei luni, în ţările vest-europene s-a putut observa o creştere a activităţii de curierat, dar foarte uşoară, cei drept", a declarat directorul executiv al firmei de curierat.
Potrivit Fastius Curier, la începutul lui 2009, multe companii au înregistrat vânzări mai mici, astfel încât s-a redus corespondenţa de tip business (contracte, facturi, oferte comerciale).
"Scăderea am contracarat-o prin atragerea de noi clienţi şi promovare, astfel încât volumele să nu scadă sub un nivel care ne-ar fi pus probleme", a mai spus Ciprian Pulpă.
Fastius Curier şi-a început activitatea de curierat rapid în 2002, deservind în exclusivitate mediul de business în zona Bucureşti şi judeţul Ilfov.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro