Cine are cu ce, isi poate innoi garderoba, in tara sau peste hotare, platind preturi cu 70% sau chiar 90% mai mici. Cei care nu stau bine cu banii trebuie sa evite magazinele. Sezonul reducerilor de primavara - la articole din colectia toamna-iarna 2009 - va incepe oficial vineri. Neoficial, promotiile au invadat marile si micile magazine inca de la Craciun, când taierile de pret au iesit la iveala sub forma de promotii, vezi oferta Kenvelo, reduceri de pana la 60%.
Mai mult, etichetele atasate articolelor de imbracaminte si incaltaminte - dar nu numai - arata preturi mai mici inca de când si-a aratat coltii criza economica.
In timp ce comerciantii impodobesc vitrinele cu reclame gigantice, care te imbie la cumparat produse cu pâna la 70% mai ieftine, psihologii spun ca solutia pentru a nu te lasa ispitit de reduceri - mai ales daca stii ca nu-ti permiti - e simpla si la indemâna tuturor: sa nu ai bani in portofel. si nici un card de credit in buzunar, scrie EVZ.
Criza nu va afecta vânzarile din perioada de reduceri, se declara mai mult ca siguri reprezentantii marilor centre comerciale, iar românii - in special cei care inca isi mai permit si pot aloca un buget pentru schimbarea garderobei - vor cumpara asa cum au facut-o in ultimii ani: mult spre foarte mult.
Vor exista, insa, si persoane care nu vor mai cumpara orice doar fiindca e reducere. „Am putea iesi din recesiune cu un sistem de valori schimbat, am putea invata sa cumparam doar ce ne trebuie si ne vine bine”, spune criticul de moda Ovidiu Buta in Evenimentul Zilei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro