Exportatorii au primit un nou imbold pentru a-si spori afacerile: produsul de finantare "Export+", lansat de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). Este special creat pentru societatile care realizeaza export in proportie de peste 35% din cifra de afaceri in anul precedent finantarii sau la data acordarii finantarii. De asemenea, se adreseaza companiilor care permit atat finantarea necesara realizarii investitiilor cat si inantarea capitalului de lucru, aferent investitiei sau a capitalului de lucru pentru productia de export.
Valoarea maxima a finantarii este de 1.000.000 euro (echivalent in lei), finantarea capitalului de lucru neputand insa depasi 35% din valoarea creditului de investitii.
Finantarea investitiilor se face pe o durata cuprinsa intre 2 si 5 ani cu o dobanda maxima de 13% pe an. In cazul in care se utilizeaza sumele pentru capital de lucru necesar activitatii de investitii si pentru productia de export, durata finantarii va fi de 1 an. Pentru capital de lucru necesar productiei privind exportul cu ciclul lung de fabricatie, termenul se prelungeste pana la trei ani. Utilizarea finantarii se poate face in una sau mai multe trageri, iar modul de rambursare poata fi facut la cererea clientului in anuitati (rate lunare egale) sau rate lunare descrescatoare. Pentru finantarea capitalului de lucru se poate opta si pentru rambursarea principalului la sfarsitul perioadei de finantare.
Avantaje
Exportatorii care acceseaza acest credit au posibilitatea de rambursare anticipata fara percepere de taxe suplimentare, cu rescadentare. De asemenea, beneficiaza, la cerere, de o perioada de gratie de maxim 6 luni la plata principalului. Trebuie precizat faptul ca solicitantul poate avea doua credite simultan daca se incadreaza in suma de 1.000.000 euro (echivalent in lei).
"Export+" completeaza portofoliul de produse al FNGCIMM SA. Acesta se alatura produsului de finantare Ecoambient, destinat sustinerii pensiunilor turistice rurale, cofinantarilor acordate pentru realizarea investitiilor de catre IMM-uri in colaborare cu Librabank si Romanian International Bank. Mai pot fi amintite produsele de garantare a creditelor acordate de 19 banci comerciale importante, precum si creditele bancare pentru realizarea obiectivelor de investitii cofinantate prin Programul SAPARD.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro