IMM-urile au linie directa la banci

16 iunie 2006

Tot mai multe institutii bancare incep sa includa in oferta lor deja diversificata si o linie telefonica speciala pentru IMM-uri. Asa ca acum patronii firmelor mici si mijlocii au la dispozitie un numar gratuit pe care il pot apela oricand in timpul orelor de program. Ei pot  cere informatii referitoare la... afacerile lor si consiliere in alegerea unui produs bancar in functie de profilul fiecareia. Bancile isi creeaza astfel imaginea unui partener de nadejde la care se poate apela oricand.

La acest serviciu nu par insa a se inghesui prea multe banci. La ora actuala in Romania nu sunt decat trei nume de referinta. Cu toate ca Banca Transilvania a declarat de curand ca este singura institutie bancara de pe piata ce dispune de un astfel de serviciu, lucrurile nu stau in tocmai asa.

Cu ocazia lansarii liniei telefonice destinate exclusiv IMM-urilor, reprezentantii BT au afirmat ca banca este “prima institutie financiara din Romania care asculta dorintele intreprinzatorilor”. Se pare insa ca cei de la Raiffeisen le-au luat-o usor inainte. Pentru ca ei dispun de un astfel de serviciu inca din vara lui 2004. Acest bipolarism a fost pana la urma intrerupt prin aparitia unei alte banci pe piata romaneasca ce dispune de un serviciu similar. Este vorba despre BRD. De doua saptamani BRD – Groupe Societe Generale a inaugurat o linie telefonica gratuita ce poate fi apelate de persoanele juridice. Fie ca este vorba doar de consiliere, de informatii utile si chiar de propuneri pe care IMM-urile le pot face vis-a-vis de produsele bancii, numerele gratuite sunt in permanenta apelate.

Se demonstreaza astfel ca ideea a prins si de ea se folosesc din ce in ce mai multi clienti. Pentru ca este mult mai usor sa formezi 0800800IMM (Telverde Banca Transilvania) sau 08010BRDIMM (Telverde BRD), decat sa te deplasezi la una din sucursalele bancilor pentru a primi informatiile necesare. Acum specialistii nu sunt decat la o distanta de un telefon, iar cozile si timpul pierdut devin probleme ale trecutului. Raspunsurile sunt promte, detaliate si personalizate in functie de fiecare client apelant in parte. Nu e deci nici o mirare ca aceste linii telefonice gratuite au avut asa o priza la clienti.

Ana Zidarescu
[email protected]

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro