IMM Invest continuă până la finalul anului. Ministrul Marcel Boloș: „8 din 10 companii care au beneficiat de program au ajuns să facă angajări”

23 noiembrie 2023

Guvernul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Finanțelor, majorarea cu peste 4 miliarde de lei a plafonului de garanții și implicit bugetul ajutorului de stat acordat sub formă de grant în cadrul programului IMM Invest PLUS şi a componentelor - IMM INVEST ROMÂNIA, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION şi RURAL INVEST.

„IMM INVEST și IMM INVEST PLUS sunt instrumentele financiare care aduc valoare adăugată în economie, care au crescut gradul de bancabilizare a IMM-urilor și au contribuit la scăderea numărului de firme care au capitaluri negative sau se află în dificultate. Să înțelegeți impactul acestei măsuri, pentru fiecare leu garanție acordată de stat prin intermediul programului IMM Invest, companiile beneficiare întorc în economie 12 lei în următorii cinci ani. După acordarea finanțărilor prin garanții publice am observat că 8 din 10 firme care au beneficiat de program au ajuns să facă angajări, au înregistrat o dinamică net superioară a numărului de angajați, a cifrei de afaceri, a profitului net și a marjei de profit raportate la vânzări. Tocmai de aceea, am decis să suplimentăm plafonul garanțiilor cu 4,92 miliarde lei, ca măsură de impuls pentru mediul de afaceri” , a explicat ministrul Marcel Boloș.

Măsura vine în sprijinul antreprenorilor români care au manifestat un interes crescut în accesarea acestui program. De la începutul anului 2023 și până în prezent, au fost înregistrate 10.947 IMM-uri care au solicitat 12.501 credite în valoare de peste 14 miliarde lei.

4.500 noi companii vor fi sprijinite

Astfel, actul normativ aprobat în ședința de guvern stabilește un plafon total al garanțiilor care pot fi acordate în cadrul schemei de ajutor de stat până la data de 31 decembrie 2023 de 24,3 miliarde lei de la 20,2 miliarde lei, echivalentul a aproximativ 4,92 miliarde euro.

Ajutorul de stat sub formă de grant este majorat la peste 3,45 miliarde lei de milioane lei, echivalentul a aproximativ 695,753 de milioane euro, de la 2,88 miliarde lei, echivalentul în lei a aproximativ 584,922 de milioane euro și se implementează numai în limita fondurilor anuale aprobate.

Noul plafon va asigura suplimentar accesul la finanțare pentru încă 4.500 de întreprinderi, astfel că s-a estimat că până la finalul anului vor fi acordate ajutoare de stat pentru un număr de maximum 31.208 de beneficiari, față de 26.708 beneficiari cât s-a prevăzut inițial.

Stabilirea plafonului total al garanțiilor și a bugetului pentru ajutorul de stat sub formă de grant a avut în vedere estimările administratorilor schemei de ajutor de stat, luându-se în calcul toate aspectele necesare pentru o operaționalizare imediată pentru a se permite accesul la lichiditate pentru un număr cât mai mare de companii afectate direct sau indirect de efectele crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și perioada scurtă rămasă până la finalul acestui an.

Suplimentarea plafonului total de garantare și a bugetului schemei de ajutor de stat are scopul de a preîntâmpina amplificarea efectelor crizei, întrucât sectorul companiilor nefinanciare s-ar putea confrunta cu o lipsă severă de lichiditate și condiții de finanțare insuficiente sau inadecvate pentru proiectele de investiții sau pentru capitalul de lucru necesar derulării activității curente.

Sursa: mfinante (Ministerul Finanțelor)

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro