Produsele alimentare cum sunt pâinea, lactatele şi mezelurile nu se vor ieftini ca urmare a reducerii preţurilor la carburanţi, pentru că, potrivit reprezentanţilor patronatelor de profil, combustibilii au o pondere foarte mică în preţ. În cursul acestei săptămâni, preţul carburanţilor a scăzut la nivelul înregistrat în urma cu circa trei ani, după ce preţul petrolului a coborât sub 50 de dolari/baril. Un preţ mai mic la carburanţi, nu înseamnă însă şi alimente mai ieftine, după cum susţin reprezentanţii unor patronate din domeniu.
"Ieftinirea benzinei nu va duce automat şi la ieftinirea produselor alimentare. Cele două nu au nici o legătură. Primii care ar trebui să-şi ieftinească serviciile sunt transportatorii, nu noi. Costurile cu benzina reprezintă circa 0,1% din preţul final al produselor noastre, adică un procent mult prea mic pentru a face o diferenţă" a declarat pentru NewsIn preşedintele Romalimenta Sorin Minea.
Astfel, preţul laptelui nu va suferi modificări. Potrivit directorului executiv al patronatului din Industria Laptelui, APRIL, Valentin Blănaru, ieftinirea carburanţilor corelată cu efectele crizei financiare doar echilibrează "procesul de fluctuaţie a costurilor de producţie".
"Puterea de cumpărare a românului a scăzut în ultimele luni, dar asta nu se va reflecta în preţul laptelui datorită reducerii preţului la carburanţi", a precizat reprezentantul patronatului de profil.
Scăderea preţului la carburanţi nu va duce nici la o ieftinire a pâinii, deoarece influenţa carburanţilor este foarte mică, iar reducerea de costuri nu va fi decât una insignfianta, de doar 0,2 %, potrivit preşedintelui patronatului din morărit şi panificaţie Rompan, Aurel Popescu.
Singurii care au anunţat până acum ieftiniri sunt unii operatorii din domeniul taximetriei. Preţurile călătoriilor cu taxiul vor scădea la unii operatori din Capitală cu până la 20%, începând din luna ianuarie 2009, pe fondul ieftinirii carburanţilor.
"Preţul călătoriei trebuie corelat cu costul carburanţilor, astfel că cel puţin compania nostră va opera o scădere a tarifului, începând cu luna ianuarie, de 20%", a precizat proprietarul operatorului de taximetrie Taxi 2000, Robert Megheşi.
Preţul călătoriei cu taxiul ar trebui să scadă cu 5-7%, preţul scăzut al benzinei şi motorinei permiţând aceste reduceri, a spus, la rândul său, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Operatorilor de Transport în Regim de Taxi, Remus Nedelcu.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro