IBM lanseaza, luni, prin intermediul diviziei Lotus, o noua aplicatie de comunicare pe Internet intre angajatii companiilor, care functioneaza precum programul MySpace si reprezinta o noua provocare concurentiala pentru Microsoft, transmite Reuters. Serviciul, numit Lotus Connections, pune la dispozitie cele mai moderne mijloace de comunicare prin intermediului Internetului si permite, concomitent, controlul datelor in interiorul unei organizatii. Lotus Connections ofera, intr-o singura aplicatie, echivalentul business al MySpace.com sau al Facebook, site-ul del.icio.us al companiei Yahoo si serviciul de cautare Technorati.com.
Noul software creat de IBM Lotus ar putea slabi dominatia Microsoft pe o piata pe care mai sunt prezente IBM, Oracle si Adobe Systems, considera Peter O'Kelly, expert in aplicatii informatice la Burton Group. "Lansarea va intensifica concurenta intre Microsoft si IBM. Cred ca IBM joaca ofensiv", a spus O’Kelly.
Noua aplicatie tinteste pozitia de lider detinuta in ultimii cinci ani de Microsoft pe piata de comunicare, prin serviciul de e-mail Outlook Express si software-ul de comunicare SharePoint. Reprezentantii IBM au observat o schimbare a accentului pus de companii, de la productivitatea personala, care a caracterizat anii 1990, la productivitatea echipei, facilitata in ultimii ani de dezvoltarea aplicatiilor web. Connections combina cinci componente – profilul membrilor, activitati, bloguri, comunitati si "dogear" denumire data de IBM numelor cu care se identifica utilizatorii in discutiile cu colegii.
Sistemul foloseste tehnici de navigare care permit formarea de grupuri ad-hoc care sa colaboreze la proiecte si acces comun la documente, e-mailuri si site-uri. Lotus Connections va fi disponibil pe piata in prima jumatate a acestui an si va functiona ca un serviciu separat pus la dispozitia actualilor sau viitorilor clienti ai Lotus. Pretul produsului nu a fost inca dezvaluit.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro