Hyundai Elantra - declarata Masina Anului 2012

13 ianuarie 2012

Hyundai Elantra a fost declarata Masina Anului 2012 in America de Nord. Un juriu independent, compus din 50 de jurnalisti de specialitate, a evaluat toate masinile lansate in cursul anului 2011 si a votat Hyundai Elantra drept castigatoare. Premiul a fost anuntat in cadrul conferintei de presa dedicate Salonului International Auto de la Detroit, editia 2012.

Membrii juriului au analizat peste 50 de modele nou lansate in piata auto pe parcursul anului 2011, selectand lista finalistelor - compusa din Hyundai Elantra, Ford Focus si Wolkswagen Passat.


Decizia finala a juriului nord american a pozitionat Elantra drept lider detasat in fata celor doua concurente reputate. Clasarea reprezinta a doua victorie Hyundai Elantra in fata Ford Focus intr-o competitie internationala, dupa ce in urma cu mai putin de o luna Hyundai Elantra a adjudecat titlul “Autobest 2012”.

Hyundai Elantra a cumulat un punctaj de 174 puncte, in timp ce adversarii sai au atins pragurile de 161 puncte – Volkswagen Passat si respectiv 155 puncte – Ford Focus.


Competitia Masina Anului 2012 in America de Nord recunoaste si identifica cele mai importante modele nou lansate pe piata. Modelele castigatoare reprezinta repere in cadrul segmentelor din care fac parte la nivel de inovatie, confort, design, siguranta, manevrabilitate, satisfactia clientului si raport calitate - pret.


“Hyundai Elantra este o masina cu accente sport, totodata eleganta. Calitativa si in acelasi timp accesibila. Curajoasa, dar sigura. Elantra intruneste o serie de paradoxuri, iar fiecare dintre acestea reprezinta argumentele principale ale noii game Hyundai,” a concluzionat Jayne O’Donnell, membru al juriului si reprezentant al publicatiei USA Today.


Hyundai Auto Romania, parte a Grupului Tiriac, este reprezentantul marcii Hyundai in Romania din anul 1994 si aduce pe piata nationala 10 modele Hyundai, atat din gama autoturismelor, cat si din cea a autovehiculelor comerciale usoare.

Fondata in 1967, Hyundai Motor Co. s-a transformat in Hyundai-Kia Automotive Group, care este cotat drept al cincilea producator auto la nivel mondial incepand din anul 2007. 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro