HPE Private Cloud AI poate combina acum GPU-uri Nvidia H200 și RTX PRO 6000 Blackwell Server Edition în același cluster. Schimbarea, anunțată de HPE pe 21 octombrie la GTC Berlin, permite găzduirea unui mix mai larg de sarcini AI într-un mediu comun de administrare.
Potrivit Data Center Dynamics, extinderea platformei urmărește atât flexibilitatea infrastructurii, cât și accesul controlat al aplicațiilor și agenților AI la serviciile companiei.
GPU-uri diferite, administrare comună
HPE precizează în comunicatul original că suportul pentru clustere eterogene și funcțiile KAI Scheduler sunt deja disponibile general. Planificatorul distribuie resursele în funcție de cote și priorități, cu obiectivul declarat de a îmbunătăți utilizarea GPU-urilor și plasarea sarcinilor între proiecte.

