Pe scurt

Hackerii au facut publice datele utilizatorilor Ashley Madison

Hackerii care au furat datele personale ale utilizatorilor Ashley Madison, un site dedicat aventurilor extraconjugale, au pus in aplicare planul de a face publice numele a 32 de milioane de utilizatori (dintr-un numar total de 39 de milioane), adresa la care locuiesc acestia, adresa de email, dar si numarul cardului de credit si preferintele sexuale.

Aceste date sunt publicate pe ceea ce este cunoscut sub numele de „Dark Web”, o parte a Internetului care nu poate fi accesata de Google sau alte motoare de cautare, ci necesita browser-ul special Tor. Este doar o chestiune de timp pana cand acestea vor fi accesibile publicului larg.

Compania canadiana Avid Life Media este detinatoarea site-ului Ashley Madison, al carui slogan este „Life is short. Have an affair.”

Atacul informatic a avut loc in urma cu o luna, iar gruparea de hackeri care se autointituleaza „Impact Team” a amenintat ca vor face publice datele si fanteziile sexuale ale utilizatorilor daca Ashley Madison nu va fi inchis. Cum acest lucru nu s-a intamplat, hackerii au postat un mesaj pe site cu titlul „Time’s Up!”, care ii informa pe vizitatori ca datele au fost publicate online.

Sursa: CNN Money / Foto: Tech News World

Alte articole

Ai o afacere, îți promovezi brandul personal sau reprezinți o instituție publică?

Publică un articol, comunicat, publireportaj sau anunț, inclusiv un anunț de angajare, cu imagini și linkuri utile. Materialul poate fi descoperit de cititori și prin motoarele de căutare.

Publică materialul tău pe BaniSiAfaceri

Servicii digitale pentru afacerea ta

Descoperă soluțiile dezvoltate pentru promovare, găzduire web, comunicare și administrarea afacerii tale online.