Guvernul retrage garantiile bancilor care nu au acordat credite la Prima Casa

9 octombrie 2009

Guvernul va retrage garanţii de 220-280 milioane euro de la şapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puţine dosare pentru cumpărarea de locuinţe prin programul Prima Casă, sumele urmând să fie redistribuite către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri. "Le vom lua acestor bănci sumele alocate şi le vom redistribui către alte bănci care s-au mişcat mai bine. Sunt trei bănci care nu au acordat niciun euro şi alte patru bănci care au consumat între 0,1 şi 3% din fondurile rezervate", a declarat preşedintele Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Şaramet, la finalul discuţiei cu premierul Emil Boc.

Garanţii reprezentând 40% din suma redistribuită vor fi folosite pentru credite la case nou-construite.

Surse oficiale au declarat că pe lista băncilor cu rezultate slabe în acordarea de credite prin programul "Prima Casă" şi cărora le vor fi retrase fondurile se află Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus şi CEC.

Cele mai multe dosare de creditare au fost încheiate de BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania şi Volksbank, acestea urmând să beneficieze de fonduri suplimentare.

"Sunt doar patru bănci care au acoperit 88% din garanţia alocată. Am transmis băncilor cu rezultate slabe scrisori de atenţionare şi ne-au informat că dosarele sunt încă în lucru şi urmează să fie deblocate, dar îmi este greu să cred că dacă până acum nu au aprobat nimic, vor aviza în perioada imediat următoare 2.000 de dosare", a spus Şaramet.

Fondul de Garantare a Creditelor IMM a aprobat până în prezent un număr de 4.740 dosare depuse pentru contractarea de credite cu garanţia statului în vedrea achiziţionării unei case, cele mai multe solicitări fiind însă formulate pentru locuinţe construite înainte de 1989, a anunţat, vineri, premierul Emil Boc.

Numărul dosarelor aprobate reprezintă garanţii totale de 220 milioane euro, din plafonul de un miliard euro garantat de Guvern.

Garanţia medie aprobată de Fond este de 41.600 euro, din nivelul maxim de 60.000 euro garantat de stat.

Alte 5.200 dosare sunt în analiza internă a Fondului, media de procesare fiind de 150 contracte pe zi.

Conform datelor prezentate de şeful Guvernului, 48% din totalul solicitărilor de creditare au fost depuse pentru apartamente cu două camere construite înainte de 1989, cele mai multe cereri fiind înregistrate în municipiul Bucureşti (34%) şi în judeţele Cluj (7,15%), Timiş (5,57%), Braşov, Iaşi, Sibiu şi Constanţa.

"Cred că Fondul Naţional de Garantare a făcut tot ce este posibil pentru a reduce cu zece zile perioada de procesare internă a dosarelor, cererile fiind partic rezolvate într-un interval de cinci zile. Sper ca şi băncile să proceseze rapid aceste dosare", a spus Boc.

El a arătat că volumul dosarelor de creditare încheiate de bănci pentru programul "Prima Casă" va fi reevaluat o dată la trei luni, iar garanţiile vor fi realocate în funcţie de gradul de utilizare.
 

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro