Constructorul german de autoturisme şi camioane Daimler negociază cu guvernul înfiinţarea unui centru de producţie în România, a declarat un oficial din judeţul Cluj. Potrivit unor articole din presa locală, amplasamentul din România ales de Daimler pentru noua fabrică ar fi judeţul Cluj. "Se poartă discuţii la nivel de vârf, între reprezentanţii Daimler şi primul-ministru, privind înfiinţarea unei fabrici de autoturisme în România", a declarat oficialul român pentru Reuters. O altă opţiune este Polonia, însă nu s-a luat încă nicio decizie în acest sens, a mai spus sursa.
Daimler, producătorul autoturismelor premium Mercedes-Benz, are o capitalizare de 53 de miliarde de euro, conform datelor Reuters, şi unităţi de producţie în 17 ţări, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul companiei.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului nu a fost disponibil pentru comentarii, precizează Reuters.
Conform informaţiilor publicate, marţi, de săptămânalul german Automobilwoche, Daimler analizează opţiunea de a construi o nouă unitate de producţie, în România sau în Polonia, unde va fabrica, din anul 2011, modele noi de automobile Mercedes din clasa A şi B.
Cunoscut anterior sub denumirea DaimlerChrysler, grupul german s-a separat, în vara anului 2007, la nivel internaţional, de compania americană Chrysler. Astfel, în august 2007, Daimler a vândut o participaţie majoritară la Chrysler către fondul de investiţii Cerberus Capital Management. Totodată, divizia producătoare de autoturisme a Daimler a fost redenumită Mercedes-Benz Cars, la cererea acţionarilor.
În România mai sunt prezenţi doi constructori auto, respectiv Automobile Dacia, deţinut de grupul francez Renault, şi Automobile Craiova. Ford a semnat, în luna septembrie 2007, contractul de privatizare al producătorului din Craiova, prin care a preluat 72,4% din capitalul companiei, deţinut de AVAS, pentru 57 milioane de euro.
www.mediafax.ro
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro