Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Cîțu a suplimentat fondul de rezervă cu 1,9 miliarde de lei. Primesc bani mai multe instituții, printre care ministerele Sănătății, Dezvoltării, Educației

Guvernul a adoptat rectificarea bugetară, care prevede majorarea deficitului bugetar, în termeni cash, cu 3,27 miliarde de lei, de la 80 de miliarde de lei cât a fost stabilit ca țintă la începutul anului. Printre alocările importante de bani, fondul de rezervă al Guvernului este majorat cu 1,895 miliarde lei, Ministerul Sănătății primește în plus 3,7 miliarde de lei, Ministerul Dezvoltării are alocați încă 2,4 miliarde de lei, iar Ministerul Educației 964 milioane lei. O reducere a fondurilor are loc la Ministerul Muncii, -2,78 miliarde lei, în contextul în care revenirea pieței muncii și a încasărilor aferente la buget a diminnuat necesarul de subvenționare de la bugetul de stat. Resurse în plus primesc și alte instituții, cum ar fi SRI și SIE, inclusiv pentru plata drepturilor salariale și a pensiilor. Rectificarea bugetară a fost adoptată astăzi de către Guvern în lipsa miniștrilor USR-Plus, care și-au dat demisia din Executiv.

Citeste integral pe profit.ro - Guvernul a adoptat rectificarea bugetară. Cîțu a suplimentat fondul de rezervă cu 1,9 miliarde de lei. Primesc bani mai multe instituții, printre care ministerele Sănătății, Dezvoltării, Educației

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro