Grupul Ultra Pro Computers isi diversifica activitatea sau cum piata imobiliara atrage afacerile bune! Inca o data atractivitatea pietei imobiliare romanesti este demonstrata de intrarea in segmentul de birouri, ca investitor, al cunoscutului grup Ultra Pro Computers. Dupa succesul in afacerile IT&C si crearea uneia dintre cele mai cautate retele de magazine de profil, grupul a ales sa se implice intr-o noua provocare.
Compania Regatta, leader-ul marcilor imobiliare romanesti, este agentul ales sa prezinte spre inchiriere excelenta cladire de birouri apartinand Ultra Pro Computers. Stategic amplasat in zona centrala a Bucurestiului, pe Calea Floreasca, in imediata apropiere de intersectiei cu Bd. Stefan cel Mare imobilul are locatia ideala pentru sedii de companii.
Cladirea, constructie februarie 2006 – ianuarie 2007, este structurata pe S+P+4 etaje+5retras. Suprafata totala construita este de cca. 3,540 mp, in timp ce utili sunt disponibili aproximativ 3,169 mp. Defalcat pe nivele, suprafetele utile sunt urmatoarele: 586 mp la subsol, 350 mp+terasa de 154 mp la parter, 469mp/nivel intre etajele 1-4 si 357 mp+terasa de 116 mp la ultimul etaj.
Cladirea este extrem de moderna si are o arhitectura in ton cu confortul si facilitatile oferite. Imobilul are o structura in cadre din beton cu fundatie radier general. Inchiderile la exterior sunt de tip perete cortina si fatada ventilata. Investitita grupului Ultra Pro Computers se ridica la un nivel de circa 5 milioane Euro.
„Este esential de remarcat faptul ca acest imobil este disponibil din ianuarie 2007. O cladire de asemenea dimensiuni, beneficiind de o locatie centrala, proximitate fata de metrou, facilitati interne deosebite se va inchiria foarte repede. Lipsa spatiilor de birouri de calitate de pe piata scurteaza semnificativ timpul necesar inchirierii cladirilor bune, a sediilor reprezentative. Iar imobilul din Calea Floreasca se incadreaza perfect in aceste standarde. Conceptul arhitectonic a stabilit parterul ca un spatiu retail, ideal pentru o banca sau magazine, ceea ce aduce un avantaj in plus imobilului,” a declarat Mihaela Raducanu, directorul departamentului Birouri, Regatta.
Printre amenajarile si dotarile disponibile se intalnesc sistem propriu de incalzire, aer conditionat, spatii de depozitare, paza 24/7, 35 locuri de parcare. Un element de finete il constituie pardoseala tehnologica, care ofera posibilitatea implementarii retelelor de telefonie si Internet fara deteriorari sau modificari ale cladirii.
„Investitia realizata pentru constructia acestui imobil de birouri a reprezentat pentru noi o oportunitate, care s-a dovedit a fi cistigatoare in timp. In ultimii 2-3 ani, domeniul imobiliar a avut cele mai spectaculoase cresteri. In continuare vom dezvolta afacerea cu calculatoare care ne-a facut celebri, dar vom fi activi si in domeniul imobiliar, in prezent existind si alte proiecte,” a declarat Cristian Fughina, presedintele grupului Ultra PRO Computers.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro