Google investeste masiv pentru prevenirea abuzurilor sexuale

18 iunie 2013

Google a anuntat ca urmeaza sa implementeze o strategie prin care doreste sa obtina un control sporit al continutului postat online. Cele mai vizate sunt site-urile si comunitatile care promoveaza abuzurile impotriva copiilor.

Conform BBC, Google urmeaza sa investeasca sume considerabile in dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru a identifica imaginile care ilustreaza abuzuri impotriva copiilor si pentru a-i localiza pe cei care isi fac din aceasta activitate un hobby.

Google va pune la dispozitia autoritatilor imaginile si datele pe care va reusi sa le colecteze in legatura cu autorii si utilizatorii acestora. De asemenea, bazele de date vor fi disponibile si ONG-urilor care lupta impotriva acestui tip de abuzuri.

Compania a alocat un buget de 2 milioane USD pentru a sustine activitatea programatorilor care lucreaza la unelte care vor permite o identificare si o gestionare usoara a imaginilor.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro