„Full Moon Upon Flowers” marchează cel de al 9-lea vernisaj al cunoscutului designer de interior, Hamid Nicola Katrib, care a avut loc joi, 16 noiembrie în galeria artistului HNK de pe strada Biharia 66-77 din București.
Expoziția imersivă „Full Moon Upon Flowers” prezintă colecția de 15 picturi în ulei cu flori a lui Hamid Nicola Katrib în sinergie cu aranjamentele florale reale create de artiști florali de renume din România, precum Maison Dadoo, Purple Flowers, Patchouli, En Rose, Royal Rose și The Flowers.
Despre expoziția Full Moon Upon Flowers
“Proaspăt întors de la Paris, unde lucrările sale au fost primite cu entuziasm de către public, Hamid Nicola Katrib propune o nouă expoziție imersivă, în care pictura sa, care abundă în tonuri de albastru-semnătură, se găsește într-un dialog inedit cu creațiile unor cunoscuți artiști floriști, respectiv cu cele ale creatorilor de parfumuri și a bijuteriilor cu diamante.
Puternic axat pe explorarea dimensiunii olfactive, conceptul expozițional este completat de mirosul parfumului de iasomie, de bijuteriile cu motive florale și de sunetele nopții, desfășurându-se sub auspiciile favorabile ale Lunii și purtându-ne, astfel, într-o călătorie multi-senzorială, mistică, misterioasă. Înconjurate de toate aceste elemente, picturile fitomorfe realizate de Hamid Nicola Katrib denotă abordarea unei estetici a frumosului clasic, dezvăluind surse de inspirație sau preocupări rafinate și oarecum ocultate de trecerea timpului cum ar fi tablourile pictorilor flamanzi sau tainele astrologiei.
Postmoderne, de sorginte suprarealistă, acestea sunt un racursi de forme plastice evocatoare de discursuri canonice ale vechilor meserii de arte frumoase ce au traversat epoci, mode și gusturi.
Simbolistica luxuriantă a Lunii, influența culturii secolelor XV – XVI, precum și sinergia elementelor constituente ale selecției de față ne dau măsura unei complexe personalități artistice care surprinde pe de o parte prin nota de glamour și eclectism și, pe de altă parte, prin coerența demersului. O prezență versatilă pe scena artei contemporane, a cărei practică artistică trece cu ușurință de la arhitectură și design la pictură, Hamid Nicola Katrib ne invită cu generozitate, atât în spațiul său de creație/galerie, cât și în imaginarul său creativ, ambele atent orchestrate în detaliu.„ (text curatorial de Ana Daniela Sultana)
Inspirat înca din copilarie de perfecțiunea obiectelor din natura statică flamandă a secolului al XVII-lea, Hamid Nicola Katrib a asimilat aceste motive, pe care le interpretează permanent în cheia propriei viziuni creatoare. Comparativ cu lucrările sale de început, cele din expozitia prezentă demonstrează o dezvoltare a gândirii compozitionale și a intenției narative.
Partenerii expoziției au fost Givenchy, Kultho Diamonds, Maserati, Avincis, Evofarm, Tempini, Lustre.ro, Decora Design, Object Chic.
Despre Hamid-Nicola Katrib
Hamid Nicola Katrib este unul dintre cei mai apreciați arhitecți tineri din România. Născut în 1982 la Bacău, și-a petrecut anii formării în Liban, unde a studiat la Collège Notre-Dame du Balamand, absolvind apoi Facultatea de Arhitectură de interior /Académie Libanaise des Beaux-Arts (ALBA) din Beirut. Și-a definitivat studiile prin masterul în arhitectură de interior, obținut în 2006 la aceeași Académie Libanaise des Beaux-Arts, cu distincția “majeur de promotion”.
A debutat ca artist în diverse concursuri școlare și în trei expoziții colective la care a participat în perioada 2004-2006 in Beirut. În 2006, a luat parte la un proiect artistic umanitar care a presupus imortalizarea în pictură a ruinelor unui cartier libanez distrus de bombardamente, lucrările rezultate fiind expuse itinerant în țările arabe și în America Latină, în scopul strângerii de fonduri pentru reconstrucția zonei afectate. Ca arhitect, în timpul șederii sale în Liban, s-a ocupat de mai multe proiecte de amenajare, printre care palate regale sau case de vacanță din Arabia Saudită, Iordania și Qatar.
Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro