Indemnizația pentru creșterea copilului va putea fi acordată fără obligația suspendării activității și fără limitarea veniturilor persoanelor cu profesie liberală, precum avocații, respectiv persoanelor care realizează venituri ca persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale și persoanelor fizice independente fără contract individual de muncă, conform unui proiect legislativ susținut de mai multe partide și analizat de Profit.ro. Senatorii au dezbătut proiectul, nu i-au adus nicio modificare și se pregătesc să îl adopte, în ciuda faptului că inițiativa este ”desființată” din punct de vedere juridic de către Consiliul Legislativ, care a transmis Parlamentului că o astfel de decizie ar încălca dreptul constituțional la egalitate de tratament, deoarece instituie un regim juridic mai favorabil constând în mai multe privilegii pentru persoanele menționate.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro