Fondul Proprietatea nu a primit toti banii din privatizarea BCR

15 mai 2008

Fondul Proprietatea trebuie să primească încă 160 milioane euro din privatizarea BCR, pe lângă suma de 88 milioane euro obţinută deja, conducerea societăţii urmând să discute în acest sens cu reprezentanţii Ministerul Economiei şi Finanţelor, a declarat directorul general al Fondului, Dana Lulache. Cele 88 de milioane de euro reprezintă 4% din fondurile obţinute de stat din privatizarea Băncii Comerciale Române (BCR), de 2,2 miliarde de euro, dar Fondul Proprietatea are dreptul la o sumă care să reprezinte 4% din valoarea instituţiei de credit la momentul vânzării, a afirmat Lulache, într-o conferinţă de presă.
         

"Fondul Proprietatea trebuia să primească o sumă din privatizarea BCR şi anume pentru vânzarea unui pachet de 4% din acţiunile băncii, şi nu de 4% din preţul încasat de stat", a spus Lulache, fără să precizeze baza legală în urma căreia societatea solicită suma de 160 milioane de euro.  Ea a spus că speră ca cererea să fie acceptată pe cale amiabilă de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în caz contrar urmând să se ajungă în instanţă.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro