Fondul de investiții Eleven lansează cea de-a doua ediție a programului Alpha, prin care startup-urile românești de tehnologie pot primi finanțări de 300.000 de euro

7 februarie 2024

Eleven Ventures, firma de venture capital originară din Bulgaria, axată pe investiții pre-seed și seed în Europa de Sud-Est, anunță debutul celei de-a doua ediții a Eleven Alpha, un program de trei luni adresat antreprenorilor remarcabili care fac primii pași în dezvoltarea propriilor afaceri. Programul reprezintă și o inițiere în lumea Eleven – antreprenorii lucrează alături de experți la crearea unui parcurs clar de la produs către piață, având acces la vasta expertiză a firmei și comunitatea formată în jurul brandului. Acestea vin la pachet cu beneficiul primar, o investiție de 300.000 de euro pentru 10% din capital, dar și cu o serie de termeni și condiții favorabili fondatorilor, respectiv cu un timp de așteptare de două luni între aplicare și semnarea contractului.
Procesul de aplicare este foarte simplu, dar și rapid, astfel că fondatorii pot rămâne concentrați asupra afacerii lor. Este nevoie de completarea unui scurt formular de aplicare (unde trebuie atașat și un pitch), apoi urmează o întâlnire cu echipa de investitori a firmei Eleven. Ulterior, are loc o întrevedere cu membrii comitetului de selecție, în cazul în care startup-ul trece cu succes de etapa preliminară.
Cui se adresează Eleven Alpha?
Eleven Ventures investește activ în startup-urile din România, având în plan creșterea numărului de parteneriate pe plan local. În prezent, companii precum Frisbo, Pluria, Nestor, Flaminjoy (ex-ProductLead) sau SuperOkay beneficiază de suportul firmei de venture capital.
Pogramul Eleven Alpha este orientat, în etapa pre-seed, către fondatori dedicați care se preocupă în prezent de idee, de produs și de compania pe care o gestionează. Asta poate însemna și a avea o idee sclipitoare și un prototip timpuriu, sau deja o comunitate incipientă de clienți plătitori. Cei patru piloni ai Eleven – Fintech, sănătate, viitorul joburilor și alimentația sustenabilă – rămân prioritari.
De la Alpha către Beta
După ce antreprenorii semnează lista de termeni și condiții, aceștia obțin acces la întregul pachet de resurse și know-how oferite de către Eleven. Echipa oferă suport constant și colaborează îndeaproape cu fiecare fondator pentru a crea un plan de business personalizat, astfel încât afacerea să poată ajungă la nivelul următor. Programul este, astfel, împărțit în trei etape:
1. Discovery, unde fondatorii vor înțelege mai bine clienții cărora li se adresează, vor discuta direct cu ei și vor afla care sunt nevoile la care startup-ul trebuie să răspundă. În această etapă sunt puse bazele companiei.
2. Design, unde fondatorii vor defini plusvaloarea pe care o aduc clienților, dar și unde vor învăța să creeze un produs pe care clienții lor să îl dorească. Tot aici are loc și crearea și modelului de business, dar și învățarea modului în care poate fi testată și validată o ipoteză.
3. Delivery, unde fondatorii creează o strategie de intrare pe piață, încep vânzările, pun bazele creșterii ulterioare și pregătesc toate detaliile strategiei de strângere de fonduri.
Cum a decurs prima ediție a programului?
În căutarea creatorilor viitorului, pe parcursul primei ediții a programului, echipa Eleven Ventures a analizat peste 450 de proiecte din 25 de țări. După o analiză riguroasă, fondul a selectat patru companii: Flataway și TrueInsights din Bulgaria, MyTeam din Grecia și Perfeqt din Slovenia.
Pe parcursul călătoriei din cadrul programului Eleven Alpha, echipele au făcut progrese remarcabile. Una dintre companii a reușit o creștere a veniturilor anuale de 10 ori pe parcursul unui an, iar o alta și-a crescut numărul de utilizatori de 7 ori. Un al treilea startup a adus îmbunătățiri semnificative produsului pe care îl oferă.
”Nu a fost un program standard, unde toate companiile participante iau parte la aceeași discuție. Pentru noi, a fost deosebit de important faptul că tot ceea ce am învățat și am aplicat în cadrul workshop-urilor a fost atent pregătit pentru specificul business-ului nostru și al nișei în care activăm”, a declarat Boris Pavlov, co-fondator și CEO al FlatAway.
Ivaylo Simov, Managing Partner Eleven, a vorbit despre Eleven Alpha: ”Pentru noi, prima ediție a Eleven Alpha a fost o întoarcere la originile Eleven. Am căutat ”creatorii viitorului”, am întâlnit mulți dintre ei și am investit în proiectele celor mai buni. Acum, suntem pregătiți de versiunea 2.0, care e mult mai bună decât orice am pregătit în ultimii 11 ani.”
Descoperă mai multe despre Eleven Alpha sau aplică acum: https://www.11.vc/alpha/


Articol furnizat de KomuniK - Comunicate de presa

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro