România va primi cea de-a treia tranşă de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) cel mai probabil în luna februarie a anului viitor, a declarat, miercuri, şeful misiunii de evaluare a acordului, Jeffrey Franks, care nu exclude posibilitatea ca şi tranşa a patra să fie primită simultan."Va fi un calendar foarte strâns, dar lucrăm la programul exact. Anticipăm că misiunea de evaluare va veni în luna ianuarie, iar când aceasta va fi finalizată vom merge la board cât de repede putem", a spus Franks, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Întrebat dacă tranşa a treia va veni în februarie sau martie, oficialul FMI a răspuns că "cel mai probabil, tranşa va fi primită în februarie".
În ceea ce priveşte posibilitatea ca tranşele trei şi patru să fie primite simultan, Franks a precizat că această posibilitate există, dar nu este confirmată deocamdată.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.
Până în prezent, România a primit primele două tranşe din împrumutul de la FMI, ce însumează 6,9 miliarde de euro.
Tranşa a treia, de 1,5 miliarde de euro, era programată pentru luna decembrie, iar cea de-a patra, de aproximativ 820 millioane de euro, pentru luna martie a anului viitor.
Reprezentantul FMI în România şi Bulgaria, Tonny Lybek, a declarat în luna noiembrie că întârzierea adoptării unui buget credibil creează posibilitatea întârzierii următoarei tranşe de la FMI şi primirea acesteia concomitent cu tranşa a patra, respectiv la mijlocul lunii martie a anului viitor.
O echipă a FMI se află în Bucureşti, într-o vizită de trei zile, pentru discuţii tehnice în ceea ce priveşte bugetul pe 2010.
Discuţiile, la care participă şi reprezentanţii Comisiei Europene, au început luni cu experţii Ministerului Finanţelor şi vizează pregătirea pentru cea de-a doua evaluare a acordului stand-by, care ar putea avea loc în luna ianuarie, după formarea unui nou Guvern.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro