FMI a ajuns la un acord cu Ministerul Finantelor in ceea ce priveste principalele prevederi ale bugetului consolidat pe 2010, Romania urmand sa primeasca a treia transa a imprumutului in februarie anul viitor.Insa seful misiunii de evaluare a acordului, Jeffrey Franks, nu exclude posibilitatea ca si transa a patra sa fie primita simultan. Romania are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD, urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro.
Pana in prezent, Romania a primit primele doua transe din imprumutul de la FMI, ce insumeaza 6,9 miliarde de euro . Transa a treia, de 1,5 miliarde de euro, era programata pentru luna decembrie, iar cea de-a patra, de aproximativ 820 millioane de euro, pentru luna martie a anului viitor.
Fondul Monetar International nu a impus anumite masuri privind reducerea cheltuielilor bugetare , iar o decizie in ceea ce priveste concedierile in sectorul public va fi luata de catre guvern, a declarat, miercuri, seful misiunii de evaluare a acordului, Jeffrey Franks: " Au fost declaratii in presa ca am fi responsabili pentru concedierea a 100.000 de oameni. Nu este cazul. Exista o reducere privind cheltuielile de personal, pe care am agreat-o. Cum va fi acest nivel atins, va fi o decizie a guvernului".
Totodata Jeffrey Franks a declarat: "Avem un acord si in ceea ce priveste bugetul pe 2010. Provocarea in acest moment este ca bugetul sa fie trimis in Parlament spre aprobare. Suntem optimisti ca acest lucru se va intampla foarte repede"
El a aratat ca in ceea ce priveste deficitul din 2009, exista posibilitatea ca Romania sa se incadreze in tinta stabilita, de 7,3% din PIB.
Surprinzator, americanii si-au revizuit si prognoza de crestere economica pentru anul viitor. De la 0,5% la un nesperat 1,3%.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro