Flanco deschide un nou magazin in ERA Shopping Park Oradea

10 aprilie 2012

AREOF, unul dintre cei mai mari dezvoltatori si operatori de centre comerciale din Romania, anunta deschiderea unui nou magazin Flanco in ERA Shopping Park Oradea. Inaugurarea magazinului va avea loc pe 12 aprilie si urmeaza altor doua locatii Flanco deschise in reteaua AREOF, in centrele din Sibiu si Suceava. Investitia in deschiderea magazinului din Oradea si stocurile initiale se ridica la 1.800.000 de lei.


“Sunt incantat ca am realizat acest parteneriat pe termen lung cu unul dintre cele mai importante nume din IT&C-ul romanesc. Magazinele Flanco sunt ancore importante ale centrelor noastre si confirma calitatea mixului de chiriasi in fiecare dintre locatii. La fel ca in Sibiu si Suceava, ERA Shopping Park Oradea va avea din aceasta luna oferte mai puternice pentru amatorii de electro IT, favorizand totodata cresterea competivitatii in acest domeniu pe piata locala”, a declarat Graham Kilbane – Managing Director AREOF.


Magazinul Flanco din ERA Shopping Park Oradea va avea o suprafata de peste 1000 de mp si le va pune la dispozitie cumparatorilor sai o gama completa de produse electronice si electrocasnice, precum si consiliere specializata. Locatia va fi deservita de catre o echipa de consilieri de vanzari, specializati in diversele categorii de produse aflate la raft (IT, electronice, electrocasnice, accesorii si consumabile)


“Prin deschiderea noului magazin Flanco, dorim sa oferim oradenilor o experienta inedita de cumparare, beneficiind de cea mai buna selectie de produse si servicii. Credem ca elementele de noutate precum si campaniile de marketing locale vor surprinde placut cumparatorii nostri din acest oras” a declarat Gabriel Peres, Sales Director Flanco.


ERA Shopping Park, dezvoltat de AREOF este cel mai mare proiect comercial din Oradea. Beneficiind de o investitie totala de 80 milioane de euro, la finalizare, proiectul va ocupa o suprafata construita de aproximativ 85.000 mp, cu o suprafata inchiriabila de 62.000 mp. ERA Shopping Park Oradea este dezvoltat in trei faze operationale, astfel:

Prima faza operationala a fost deschisa in anul 2009 si cuprinde Galeria Comerciala (7 500 mp) alaturi de magazinele Carrefour (15 000 mp) si Bricostore (10 500 mp) avand un grad de ocupare de 97%.


Cea de a doua faza operationala se refera la Mallul a carui suprafata totala construita de 36 500 mp dispune de o suprafata inchiriabila de 25,500 mp, dintre care primii 8 000 mp au fost deja livrati gazduind branduri locale si internationale precum Sprider Stores, Kangaroo Land (cel mai mare loc de joaca pentru copii din Oradea), Chrome, Euphoria Style, Expo Fashion, Rendez Vous, Gentil precum si cafeneaua Madame Ponderosa. Cea de-a doua etapa a Mallului va fi inaugurata curand si va include deschiderile magazinelor Mobexpert, Elvila si Fox alaturi de alti retaileri de mari dimensiuni.

Cea de-a treia faza operationala a proiectului ERA Shopping Park cuprinde boxuri de mari dimensiuni, pe o suprafata de 5 000 de mp, ce urmeaza sa fie deschise in anul 2012.


Argo Real Estate Opportunities Fund este un fond de investitii listat la bursa londoneza si cel mai mare proprietar si operator de centre comerciale din Romania. În portofoliul sau din Romania se afla urmatoarele proprietati: ERA Shopping Park Iasi, ERA Shopping Park Oradea, Sibiu Shopping City si Suceava Shopping City. AREOF activeaza in principal pe pietele proprietatilor comerciale din Europa Centrala si de Est. Compania face investitii imobiliare care au pentru Argo Capital Management Property Limited (managerul investitiilor) potentialul de a genera o rata de profit anuala de peste 20%. Actiunile companiei sunt tranzactionate pe piata AIM (Alternative Investment Market) ca urmare a cresterii acestora cu 100 de milioane de euro in iulie 2006 si cu 10.5 milioane de euro in octombrie 2009. Principalele piete targetate includ Romania, Ucraina si Republica Moldova. Compania se concentreaza pe sectorul de retail care va beneficia cel mai mult de cresterile venitului net si puterii de cumparare din regiune.


Flanco este unul dintre cei mai importanti retaileri autohtoni de produse IT&C, electronice si electrocasnice. Compania opereaza, in acest moment, o retea de 76 de magazine in cele mai importante regiuni comerciale ale tarii. Strategia companiei consta in consolidarea pozitiei detinute pe piata locala, prin dezvoltarea retelei Flanco in toate regiunile tarii si printr-o continua imbunatatire a performantelor obtinute de magazinele Flanco. Flanco vine in intampinarea consumatorilor cu cea mai buna oferta de produse, pachete de creditare avantajoase si o gama extinsa de servicii – compania oferind astfel solutii complete si special create pentru intreaga familie.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro