Fitch Ratings a atribuit, vineri, ratingul "BB+" emisiunii de obligaţiuni a României, în valoare de un miliard de euro, pe termen de cinci ani, în conformitate cu ratingul de ţară pentru datoriile pe termen lung în valută, "BB+", care are perspectivă stabilă, a anunţat agenţia de evaluare financiară. Programul de buget pentru acest an prevede un deficit bugetar de 5,9%, faţă de 7,8% în 2009.
Fitch notează că există riscuri legate de aplicarea măsurilor prevăzute în bugetul anului 2010, printre care îngheţarea salariilor în sectorul public şi reducerea locurilor de muncă.
De asemenea, va fi necesară continuarea consolidării bugetului şi după 2010, pentru a susţine adaptarea la situaţia externă şi a tempera tendinţa ascendentă a datoriei publice.
Agenţia estimează că datoria guvernamentală generală a României (inclusiv garanţiile) va fi de 33% din PIB la sfârşitul anului 2010, comparativ cu 21,8% la sfârşitul anului 2008.
România derulează o emisiune de euroobligaţiuni în valoare de un miliard de euro, la un preţ de 2,68 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei, cuponul plătit de stat plasându-se astfel la 5%.
Emisiunea a fost suprasubscrisă de aproximativ 5 ori. Lead-managerii emisiunii au fost Deutsche Bank, Eurobank EFG şi HSBC.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro