Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, joi, perspectiva calificativului României şi al altor trei state din regiune, de la "stabil" la "negativ", unul dintre principalii factori care au stat la baza deciziei fiind creşterea deficitului de cont curent. Revizuirea se referă la datoriile pe termen lung în valută şi monedă naţională ale României. Calificativele au fost reafirmate la "BBB", pentru datoriile pe termen lung în valută, şi la "BBB plus", pentru cele în lei, se arată într-un comunicat al Fitch.
În acelaşi timp, agenţia a menţinut calificativul "F3" pentru datoriile în valută pe termen scurt, precum şi plafonul de ţară la "A minus".
Alături de perspectiva ratingului României, au fost revizuite, în coborâre, la "negativ"" şi cele ale Bulgariei, Estoniei şi Lituaniei.
"Deficitele de cont curent în statele baltice, Bulgaria şi România, au urcat până la niveluri care par disproporţionat de ridicate conform standardelor globale şi istorice. Deficitele externe uşor de finanţat în momente de lichiditate abundentă şi de disponibilitate a investitorilor către asumare de riscuri, ar putea fi mai greu de finanţat după criza globală din domeniul creditelor. Perspectiva negativă reflectă creşterea riscurilor privind o încetinire abruptă a afluxurilor de capital, precum şi ajustările macroeconomice costisitoare ", a declarat, în comunicat, Edward Parker, şeful diviziei care cuprinde statele emergente, din cadrul Fitch.
Estimările Fitch privind deficitul de cont curent din România din 2007 sunt de 14%, pentru Bulgaria de 19,5%, Letonia 25%, Estonia 16% şi Lituania 13,7%.
Valorile ridicate ale deficitelor de cont curent, cerinţele privind finanţarea externă şi creşterea rapidă a creditării reprezintă punctele slabe subliniate de Fitch.
Temerile s-au adâncit în ultimile 12 luni, întrucât dezechilibrele macroeconomice s-au adâncit şi, în unele cazuri, rămân pe o pantă negativă. Alături de aceste evoluţii, criza de pe pieţele financiare internaţionale reprezintă un şoc negativ.
Analiştii notează şi că inflaţia s-a accentuat, încetinirea creşterii economice din zona euro va afecta în mod negativ exporturile, iar întârzierile înregistrate în adoptarea euro exacerbează riscurile financiare.
Fitch consideră că perspectiva pentru regiune s-a deteriorat şi dinamica ratingurilor s-a schimbat.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro