Firmele de leasing se aşteaptă ca Programul Rabla să le aducă mai puţin de 5% din afaceri în 2009, motivând că prima de casare este prea mică, iar românii sunt reticenţi cu privire la achiziţionarea unei maşini noi prin acest program, mai ales în condiţiile economice actuale. "Numărul cererilor prin programul Rabla nu a fost cel aşteptat la demararea programului, Impuls Leasing încheind până în prezent maximum 30 de contracte prin acest program. Motivele pentru o asemenea evoluţie sunt atât lipsa de bani, cât şi neîncrederea oamenilor de a face invesţii în acest moment", a declarat pentru NewsIn directorul general al Impuls Leasing, Răzvan Diaconescu.
El a estimat că bunurile finanţate prin programul Rabla vor reprezenta mai puţin de 5% din totalul pieţei româneşti de leasing.
Şeful Impuls Leasing consideră că finanţările companiei prin programul Rabla vor reprezenta numai 3-5% din portofoliu în acest an.
La rândul său, directorul general al VB Leasing, Peter Demmer consideră că bunurile finanţate prin programul Rabla vor reprezenta aproximativ 1% din totalul pieţei de leasing. De asemenea, Demmer a mai estimat că afacerile generate de programul Rabla îi vor aduce mai puţin de 1% din valoarea bunurilor finanţate pe segmentul auto în 2009.
Populaţia pare interesată de program, dar contractele întârzie să apară.
"Am avut solicitări atât pe e-mail, cât şi telefonic legate de programul Rabla, dar fără a se concretiza în încheierea de contracte. Toate solicitările au venit de la persoane fizice", a declarat, pentru NewsIn, directorul general al Raiffeisen Leasing, Mihaela Mateescu.
Primă de casare prea mică pentru bugetul românilor
Programul Rabla ar fi avut succes dacă prima de casare ar fi fost mai mare şi dacă ar fi fost introdusă posibilitatea de accesare a programului şi de către persoane juridice mai devreme, consideră şeful Impuls Leasing, care a adăugat că un factor important îl reprezintă şi lipsa stabilităţii economice.
Şi directorul general al VB Leasing susţine că prima de casare rămâne în continuare o sumă mică faţă de preţurile autovehiculelor noi, motiv pentru care şi cererea este destul de scăzută. "Situaţia financiară a majorităţii nu este momentan una bună, fapt cunoscut de toată lumea", a mai spus el.
"Un succes foarte mare a avut programul Rabla din Germania. Este adevarat, însă, că prima de casare a fost acolo de 2.500 euro. O primă de casare mai atractivă şi o birocraţie mai scăzută în conexiune cu acest program ar putea determina o cerere mai mare şi la noi", a adăugat Demmer.
El consideră că programul de înnoire a parcului auto românesc nu va avea forţa necesară de redresare a pieţei auto.
Programul ar putea avea succes din 2010
Directorul general al Raiffeisen Leasing consideră că programul de înnoire a parcului auto nu poate avea un impact semnificativ asupra pieţei auto în acest an. "O mai mare receptivitate estimăm că va avea în 2010, dacă statul îl va susţine şi se va implica mai mult în realizarea acestuia", a mai spus Mateescu.
Ea consideră că extinderea programului şi către persoanele juridice nu va avea impact, mai ales în aceste condiţii economice, dar şi din cauza faptului că firmele nu prea deţin parcuri auto învechite.
"Multe companii şi-au dezvoltat în ultimii ani flotele auto şi nu credem că sunt interesate să şi le înnoiască prea curând", a mai spus Mateescu, dar a adăugat că Raiffeisen Leasing este deschisă solicitărilor venite din partea firmelor care vor să participe la acest program.
La rândul său, şeful Impuls Leasing consideră că "această masură este binevenită", însă nu va influenţa semnificativ evoluţia pieţei de leasing în acest an.
În schimb, reprezentanţii companiei Ge Money au declarat, pentru NewsIn, că au observat că există interes pentru acest produs, "dar este prea devreme pentru a putea estima impactul asupra afacerii noastre de leasing".
Aceştia susţin că au început să acorde finanţări în leasing pentru autoturismele cumpărate de populaţie în cadrul acestui program în urma cu circa două săptămâni.
De la 1 iulie, persoanele fizice pot achizitiona o maşina nouă şi prin intermediul leasingului financiar, în cadrul programului pentru înnoirea parcului auto, iar de la 1 septembrie persoanele juridice pot, de asemenea, să cumpere maşini noi prin programul Rabla.
Anterior, programul Rabla se adresa numai persoanelor fizice care aveau resurese proprii de finanţare pentru a-şi cumpăra o maşină nouă.
Persoanele fizice şi juridice pot să caseze cel mult trei maşini vechi şi, astfel, să primească până la 11.400 lei ca să-şi cumpere o maşină nouă, în etapa a treia a programului Rabla, potrivit noilor reglementări. Prima de casare este de 3.800 lei.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro