Guvernul a înregistrat în primele trei luni un deficit bugetar de 35,88 miliarde lei, respectiv 2,06% din PIB, față de deficitul de 22,75 miliarde lei, respectiv 1,42% din PIB, aferent celor trei luni ale anului 2023, a anunțat astăzi Ministerul Finanțelor. Important, deficitul luna din martie a fost de circa 7 miliarde de lei, după 21 miliarde de lei în februarie și 7,9 miliarde de lei în ianuarie, marcând o revenire mai aproape de normal în ce privește cheltuielile, după vârful din februarie, determinat de plăți suplimentare pentru armament, restanțe la sănătate și unele cheltuieli de investiți, cheltuieli în mare parte amânate de anul trecut.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro