Eximbank a lansat sapte noi garantii pentru companiile romanesti

3 septembrie 2007

Eximbank a lansat, vineri, sapte noi garantii pentru companiile romanesti, prin care acestea au acces la imprumuturi mai mari si mai ieftine decat ar fi putut lua prin forte proprii direct de pe piata bancara, a anuntat, duminica, banca. Noile produse oferite de Eximbank sunt garantiile pentru internationalizare (pentru firmele romanesti care vor sa se extinda in strainatate), pentru protectia mediului (pentru companiile care au nevoie de finantarea proiectelor de investitii in tehnologii ecologice), pentru infrastructura, pentru cercetare-dezvoltare, pentru dezvoltarea utilitatilor de interes public, pentru ocuparea si formarea personalului si pentru dezvoltare regionala, se arata in comunicatul bancii.

"Sprijinind mediul de afaceri sa devina din ce in ce mai competitiv, nu facem decat sa comprimam timpul si sa micsoram decalajele economice existente intre Romania si celelalte state puternic dezvoltate ale Uniunii Europene", a spus presedintele bancii, Carmen Radu.

Aceste garantii se adauga portofoliului Eximbank de instrumente financiare si sunt destinate sprijinirii investitiilor facute de firmele care isi desfasoara activitatea in domeniile prioritare ale economiei nationale. Produsele "traditionale" ale Eximbank erau pana in prezent compensarea partiala a dobanzii la credite si oferirea de garantii de stat la imprumuturile in lei acordate de bancile comerciale clientilor lor.

Banca de Export Import a Romaniei lansase, in prima jumatate a lunii august, ajutoare de stat sub forma unor credite pentru companii in valoare maxima de 1,5 milioane de euro cu dobanda subventionata cu 5%.

Eximbank a semnat pana in prezent acorduri pentru compensarea dobanzii la imprumuturi si oferirea de garantii de stat cu mai multe banci comerciale, intre care BRD - SocGen, Carpatica, Romexterra, Bancpost, Banca Transilvania, Banca Comerciala Romana, Libra Bank, Credit Europe Bank, HVB tiriac Bank, CR Firenze, ING Bank Romania, Banca Romaneasca si Piraeus Bank Romania.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro