19 iulie, Timișoara
72 tineri cu dizabilități intelectuale, beneficiari ai FundaÈ›iei “Pentru Voiâ€, împreună cu 20 angajaÈ›i È™i voluntari, au participat ieri la o excursie de o zi la Mănăstirea Prislop din judeÈ›ul Hunedoara.
Chiar dacă anul acesta Fundația nu a mai avut finanțare pentru a organiza școli de vară, conform tradiției din ultimii 15 ani, am considerat că este important ca beneficiarii noștri să se întâlnească și în afara centrelor de zi, în natură, într-un mediu non-formal.
Grupul a luat prânzul la o pensiune din apropiere, apoi a vizitat mănăstirea, împrejurimile acesteia și mormântul Părintelui Arsenie Boca. Vremea bună, aerul curat și liniștea naturii au contribuit la succesul acțiunii.
“Mulțumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit și am ajuns să ne rugăm la mormântul Părintelui Arsenie Boca. E impresionantă candoarea și evlavia cu care s-au rugat beneficiarii noștri. Eugenia, persoană cu dizabilități, care are un frate cu dizabilitate profundă și grave tulburări de comportament, nu s-a rugat pentru ea, ci pentru fratele ei: Dă Doamne să spună și fratele meu măcar odată
Mulțumim Părintelui Claudiu-Mircea Roșoiu de la Biserica Ortodoxă-Română "Pogorârea Sf. Duh" din Freidorf pentru că a luat parte împreună cu noi la această experiență.
Următoarea excursie va fi organizată în 6 august, când se prăznuieÈ™te Schimbarea la Față a Domnului, la Mănăstirea Cebza, È™i vor participa beneficiarii Centrului de zi “Ladislau Tacsiâ€, persoane adulte cu dizabilități intelectuale severe È™i comportament provocator.
---
Pentru informații legate de acțiunile Fundației “Pentru Voi†ne puteți contacta la 0356 456 071, 0722 573 812 sau [email protected]. Persoana de contact este Alina Sima.
» Preluat de pe LivePr.ro - Excursie la Mănăstirea Prislop pentru tinerii dizabilități intelectuale ...
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro