Asociaţia Naţională a Evaluatorilor din România (ANEVAR) susţine centralizarea tranzacţiilor imobiliare prin crearea unei baze de date, purtând în acest sens discuţii cu cu Asociaţia Română a Băncilor (ARB) şi cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România. "Întâlnirea cu ARB de zilele trecute a fost doar primul pas în acest demers de transparentizare a pieţei imobiliare, şi intenţionăm să continuăm discuţiile şi cu Uniunea Notarilor Publici din România, precum şi cu alţi jucători din piaţă, care ar putea avea o contribuţie la realizarea unei astfel de baze de date", a declarat, într-un comunicat preşedintele ANEVAR, Adrian Vascu.
Potrivit asociaţiei, o bază de date pentru tranzacţiile imobiliare va uşura activitatea evaluatorilor imobiliari şi va contribui la acurateţea estimărilor din rapoartele lor de evaluare, putând fi utlizată ca bază de referinţă pentru toţi utilizatorii interesaţi de stadiul şi evoluţia pieţei imobiliare.
"Atât băncile, cât şi notarii, agenţiile imobiliare şi evaluatorii deţin informaţii relevante pentru a face piaţa mai transparentă, şi nu trebuie decât să le punem cap la cap pentru a avea o imagine de ansamblu, care ar fi de mare ajutor şi pentru reducerea caracteristicii speculative a pieţei", a adăugat Vascu.
Ministrul Finanţelor, Varujan Vosganian, a declarat joi că va fi creată o bază informatică care să includă toate tranzacţiile imobiliare pe care le fac notarii, pentru a putea elimina evaziunea fiscală. "Vom face o oglindă a tranzacţiilor imobiliare, încât orice posibilitate de evaziune fiscală să fie eliminată", a spus Vosganian.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro