100 de noi centre comerciale ar putea fi inaugurate la nivelul intregii tari pana in anul 2010. Totusi, doar 60-70% au sanse reale de finalizare, deoarece in urmatorii doi ani vor aparea si primele esecuri din sectorul de retail, sustin analistii Eurisko. Restul de pana la 100% ar putea sa nu mai fie construite sau vor fi convertite in proiecte de birouri sau de locuinte. Pe piata de retail din Romania au fost anuntate 100 de centre comerciale, ce au ca termen de finalizare anul 2009 sau 2010. Doar 60-70% dintre ele vor fi finalizate, restul avand sanse sa fie transformate in proiecte de birouri ori de locuinte sau, chiar mai rau, sa nu mai fie construite deloc.
Consultantii Eurisko spun ca piata va fi suprasaturata si in 4-5 ani sau poate mai devreme vom asista la primele esecuri in domeniu. Si asta pentru ca oferta va depasi puterea de absorbtie a pietei si ritmul de crestere economica.
La nivelul Bucurestiului, valoarea randamentelor spatiilor comerciale stradale a scazut de la 9,5% in 2005 la 7,5% in prezent. Rate de pana la 9% se mai pot obtine in orasele dezvoltate, de cel putin 300 de mii de locuitori, iar in cele cu o populatie de 100 pana la 200 de mii, ele pot ajunge si la 11%. In orasele mici, de 100 de mii de locuitori, randamentele variaza intre 11 si 13%.
Potrivit Eurisko, ratele de profit sunt influentate de potentialul de dezvoltare al zonei, de amplasament, vizibilitate, trafic pietonal, de chiriile estimate pe termen scurt si mediu, dar si de existenta unui chirias in spatiu, de natura lui si de dezvoltarea comertului modern in zona.
Principalii jucatori de pe piata romaneasca de retail sunt fondurile de investitii private, care fac achizitii de mica anvergura, intre 5 si 50 de milioane de euro, dar si cele institutionale, care aloca pentru planurile lor intre 30 si 500 de milioane de euro.
Un rol notabil il au si dezvoltatorii care aduc un plus de valoare proiectelor achizitionate prin experienta acumulata pe piata internationala, cat si micii investitori ce realizeaza tranzactii cuprinse intre 500 de mii si 5 milioane de euro.
Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro