Ericsson obligata sa trateze femeile la egalitate cu barbatii!115 femei au salarii mai mari!

13 iunie 2008

Grupul suedez Ericsson a fost nevoit să crească salariile pentru 115 angajate din Suedia, conformându-se legii care impune companiilor egalitatea între sexe în ce priveşte salariile, potrivit unui anunţ făcut de autoritatea suedeză pe probleme de egalitate între femei şi bărbaţi, relatează din Stockholm AFP. ''După verificarea salariilor angajaţilor de la Ericsson, am aflat că în 54 la sută din sectoarele grupului, femeile au un salariu mai mic decât bărbaţii la muncă egală'', a declarat pentru AFP Magnus Jacobson, purtătorul de cuvânt al organismului suedez de mediere în probleme de egalitate, adăugând: ''Ericsson a trebuit să îndrepte imediat aceste inegalităţi''.

AFP nu a putut obţine imediat un comentariu pe această temă din partea grupului suedez, ''numărul unu'' în lume în ce priveşte reţelele de telefonie mobilă.

Din cei 17.000 de angajaţi ai grupului, 25 la sută sunt femei. Cele 115 angajate s-au ales cu o creştere salarială cuprinsă între 400 de coroane şi 4.000 de coroane /între 43 de euro şi 430 de euro/ pe lună, afirmă ziarul suedez Blekinge Lans Tidning.

Din 2001, conform legii, întreprinderile suedeze trebuie să prezinte anual o listă cu salariile angajaţilor lor. ''Din 1.200 de întreprinderi controlate, aproape jumătate au fost nevoite să reajusteze salariile unor angajaţi. Sunt vizate 4.800 de persoane'', a afirmat Jacobson.

În opinia sa, media disparităţilor salariale dintre bărbaţi şi femei la muncă egală este de circa 1.000 de coroane şi în 90 la sută din cazuri femeile sunt cele defavorizate.

Alte articole

Ooni Koda
© Copyright 2024 BaniSiAfaceri

Web Design by Dow Media | Gazduire Web by SpeedHost.ro